CS Iernut – CS Ocna Mureș 4-5 (2-2), în returul barajul de supraviețuire | „Soda dragă” a rămas în Liga a 3-a
CS Ocna Mureș și-a atins obiectivul în acest sezon și a evitat retrogradarea din Liga a 3-a, astfel că gruparea din orașul salin va bifa doua campionate consecutive pe a treia scenă. Echipa condusă de Gabriel Cotoară a învins 5-4 (2-2) în returul barajului de supraviețuire cu CS Iernut.
Cum lucrurile erau aproape clare după manșa tur, când ocnamureșenii au câștigat 3-0, la „masa verde” (pe teren 3-1), deși CS Iernut a înaintat un recurs la FRF, situația s-a simplificat total în primul mitan după ce vizitatorii au punctat în două rânduri (Cioară 34, G. Goronea (39). Meciul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de situație, un joc în care nu a mai contat scorul, cu schimbări de situație pe tabelă: 1-0, 1-2, 3-2, 3-4 (un autogol și M. Domșa, 81) și 4-5! În final ambele echipe au rămas în inferioritate, ambele echipe având câte un eliminat pentru cumul de avertismente: I. Chețan (90) și Guț (90+3).
*Cotoară: „Sunt fericit că am îndeplinit obiectivul”
„La începutul jocului nu a fost simplu, adversarii au deschis scorul, era și presiunea tribunei, dar lucrurile s-au liniștit oarecum după ce am preluat conducerea, chiar dacă până la final au mai fost și alte răsturnări de situație pe tabelă. Important este că am îndeplinit obiectivul clubului și am rămas în Liga a 3-a. În acești doi ani de când sunt la Ocna Mureș, dous sezoane încărcate și tensionate, am reușit să ne ducem la bun sfârșit dezideratele: promovare pe a treia scenă și evitarea retrogradării Avem nevoie de o vacanță pentru a ne liniști, iar în privința viitorului trebuie să purtăm o discuție cu oficialii clubului. Întregul staff, cât și majoritatea jucătorilor suntem la final de contract”, a menționat Gabriel Cotoară.
“Am îndeplinit obiectivul echipei, acela de a rămâne în Liga a 3-a, mă bucur că am reușit să marchez 8 goluri pentru «Soda», o echipă cu tradiție, ce ne-a oferit condiții bune de când am semnat. Vreau să dedic aceste reușite în special iubitei mele Diana, care a fost lângă mine, dar și celor mai buni prieteni ai mei Ionu și Beni! Și, în ghilimele, vreau să «dau peste nas» contestatarilor mei care au zis că «Numai la Galda pot juca“! Uite că am reușit să fiu golgheter și la CS Ocna Mureș”, a precizat atacantul Alexandru Cioară, cel care în returul din Mureș a înscris un gol și a oferit două pase decisive.
*1-0, MIN. 10: gazdele au deschis scorul prin autogolul lui M. GUȚ
*1-1, MIN. 35: CIOARĂ a egalat după o deschidere excelentă a lui Guț
*1-2, MIN. 40: G: GORONEA a marcat la o centrare excelentă de la Cioară.
*2-2, MIN. 45+2: egalare reușită de I. CHEȚAN
*3-2, MIN. 49: același I. CHEȚAN realizează dubla și aduce avantajul de partea gazdelor
*3-3, MIN. 75: GilYEN a trimis în propria poartă la o acțiune în care au fost implicați M. Domșa și Chișu
*3-4, MIN. 78 M: DOMȘA a readus avantajul în tabăra oaspeților, lat în poarta goală la pasa lui Cioară
*4-4: MIN. 89: UNGUR a transformat o lovitură liberă
*4-5, MIN. 90: TOCU a finalizat o pasă venită de la G. Goronea
Echipe:
CS Iernut: E. Ștef (82, M. Moga) – Gilyen (82, Angyal), Balea, Ungur, Sîplăcan – Feketics, Șaim, I. Chețan, Pastor (76, Tâmpla), An. Moldovan (72, Szilagyi), Sălăghie (46, G. Mărginean), Harshyrov; rezerve Ad. Crișan, Orban, Fekete. Antrenor Horațiu Moldovan
CS Ocna Mureș: Vl. Ignat – Frențiu (81, Cunțan), Haiduc, C. Lazăr, Cl. Marcu (81, Moise) – Socaci, Guț/ cpt – G. Goronea, Chișu (75, Al. Kiraly), T. Cristea (58, M. Domșa) – Cioară (81, Tocu); rezerve Angeru, Uță, Isac, Vădan. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar și Tudor Stan.
Arbitri Cos. Apetrei (Roznov), Cos. Cercel (Piatra Neamț), S. Păduraru (Gura Humorului) *Observatori M. Ciglenean (Cluj), V. Călușer (Voiniceni)
.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Răzvan Burleanu, preșdintele Federației Române de Fotbal, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul FRF, vor fi prezenți în miercuri dimineață la inaugurarea bazei sportive moderne din cartierul Micești din Alba Iulia. Astfel, municipiul reședință de județ va beneficia de un teren sintetic mult așteptat de ani buni, într-o primă fază inaugurarea fiind estimată la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale