Românii se vor putea vaccina pe bază de bonuri de ordine. Care este modul de funcționare a centrelor
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, deschiderea tuturor centrelor de vaccinare, chiar și pentru persoanele care nu sunt programate în platformă. El a explicat modalitatea în care se va face vaccinarea, dar a precizat că, în continuare, prioritate vor avea persoanele vaccinate.
„Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate:
-persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare;
-de asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14, până la finalul programului, ora 20, fără programare.
Menționez, pentru persoanele peste 60 de ani, se pot prezenta pe tot parcursul programului, de la 8 dimineața până la orele 20.
Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat, însă suplimentar, în funcție de capacitate de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrul de vaccinare.
Adică, dacă un centru are capacitate de 100 de persoane și sunt 50 de persoane programate, va elibera bonuri de ordine pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Eventual, cei care se prezintă suplimentar pot fi trecuți pe o listă și să se prezinte în zilele următoare.
Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că vom merge pe o estimare medie a consumului pe 3 zile, însă fără să avem o garanție că numărul de doze distribuite vor fi și consumate pe perioada intervalului de stabilitate a acestor doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Acesta a precizat, de asemenea, că în perioada următoare vor fi organizate mai multe „maratoane de vaccinare”, în diferite localități din țară. Astfel, primul eveniment de acest fel va fi organizat în București, unde în perioada 7-9 mai se vor face vaccinări fără programare în Piața Constituției și la Biblioteca Națională.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Popa Vlad Petru, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a obținut medalia de argint la Olimpiada Națională de Fizică
Popa Vlad Petru, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a obținut medalia de argint la Olimpiada Națională de Fizică Etapa Națională a Olimpiade de Fizică s-a organizat la Brașov. Medalia de argint a fost obținută de către Popa Vlad Petru, din clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2024. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor