Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Peste 120 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr.55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt continuate de către Inspectoraul de Poliție Județean Alba.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În ultimele 24 de ore au fost verificate 751 de persoane aflate în carantină, 651 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 630 de persoane. Alte 135 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități desfășurate în contextul pandemiei.

Au fost controlate 78 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 73 de terase, restaurante, fastfood-uri și 85 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 122 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura privind carantinarea/izolarea și 5 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Cugir, au fost legitimate 84 de persoane, au fost verificate 43 de autovehicule și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2024. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea