DEZASTRU la Simularea pentru Bacalaureat 2021: Peste jumătate dintre elevi au PICAT probele
În cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2021, procentul celor care au obținut o medie cel puțin egală cu 6 este de 40,71%, conform anunțului făcut de Ministerul Educației. La proba de Matematică și Istorie, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 81,9%, mai mare decât cel al notelor similare la Limba și literatura română, unde 70,2% dintre elevi au obținut peste nota 5.
Rezultatele individuale de la simularea Bacalaureatului nu se afiseașă public, acestea sunt comunicate elevului și părintelui de către profesori, potrivit procedurii de la acest examen. Notele pot fi trecute în catalog doar la solicitarea elevului/părintelui.
Citește și: Teste de ANTRENAMENT și BAREME. Modele de SUBIECTE pentru BACALAUREAT 2021
Deși s-au înregistrat foarte multe note de 10 la probele de la disciplina obligatorie a profilului și la disciplina la laegere din profil, procentele de promovare (nota 5 și peste) au fost mai mici decât la primele probe (Limba română și Matematică/Istorie).
S-au înregistrat următoarele rezultate:
Proba E.a), limba și literatura română: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%. 371 elevi au obținut nota 10.
Proba E.b), limba și literatura maternă: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%. Un număr de 18 elevi au obținut nota 10.
Proba E.c), disciplina obligatorie profilului: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%. 772 elevi au obținut nota 10.
Proba E.d), disciplina la alegere din profil: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%. 1556 elevi au obținut nota 10.
Procentul de promovare general (medii mai mari sau egale cu 6): 40,71%
Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%)
Din toată țara, doar 16 elevi au obținut media 10 în cadrul simulării de examenului de Bacalaureat.
Comparativ cu simulările din anii precedenți:, rezultatele se situează în același interval:
Anul 2016 2017 2018 2019 2021
Procent de promovare 38,39% 38,23% 39,55% 42,15% 40,71%
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești După cum se știe, afinul este un arbust îndrăgit pentru fructele sale care se consumă atât în stare proaspătă cât și prelucrată sub formă de suc, sirop, dulceața, vin sau afinată. Acestea sunt bine cunoscute pentru valoarea terapeutică […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale