Aproape 90 de persoane vaccinate anti-COVID au DECEDAT din cauza virusului. Valeriu Gheorghiță: „Nu putem vorbi de o protecție 100%”
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVD-19, Medicul Valeriu Gheorghiță, a făcut o serie de precizări, miercuri seară, la B1 TV, cu privire la decesele unor persoane care au fost vaccinate, multe dintre ele cu prima doză, iar unele și cu cea de-a doua.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au fost raportate până în prezent 89 de persoane decedate din cauza COVID-19, care s-au vaccinat anterior împotriva noului coronavirus. Valeriu Gheorghiță spune că beneficiile vaccinării nu pot fi puse sub semnul întrebării și că nu există semnale că ”în rândul celor vaccinați avem o creștere a ratei de mortalitate comparativ cu cei nevaccinați”.
”Avem aceste analize detaliate, efectuate de colegii noștri de la Institutul de Sănătate Publică. De la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie, și până astăzi, au fost diagnosticate cu COVID-19 peste 299.000 de persoane, deci aproape 300.000 de persoane, cu o medie zilnică de circa 3.400 de cazuri. Numărul de decese înregistrate în aceeași perioadă de timp din aceste cazuri a fost de 7.471, cu o medie zilnică de 85 de decese de la debutul campaniei de vaccinare. Din toate aceste decese, 89 sunt la persoane diagnosticate cu COVID-19 și care aveau în istoricul recent vaccinarea.
Uitându-ne la aceste 89 de decese, 77 erau persoane care aveau doar o doză primită, iar timpul de la prima doză până la diagnosticul de COVID era de 12 zile, deci, practic, diagnosticul a fost stabilit înainte de cele 14 zile în care încep să apară anticorpii, începe să apară răspunsul imun protector. Celelalte 12 cazuri erau la persoane care aveau ambele doze primite, iar timpul mediu de la cea de-a doua doză și până la diagnosticul de COVID era de 10 zile, practic, înainte ca beneficiile maximale de după vaccinare să apară. Vârsta medie era 72 de ani și toate aveau comorbidități.
Dacă am analizat rata de fatalitate la persoanele care au fost diagnosticate cu COVID care au fost vaccinate, respectiv persoane nevaccinate, practic în rândul celor care au fost diagnosticați cu COVID și nu erau vaccinați, rata de fatalitate a fost de 2,4%. În cealaltă parte, uitându-ne la persoanele care erau diagnosticate cu COVID și fuseseră și vaccinate, această rată de fatalitate este de 0,02%, adică două persoane din 10.000. Deci beneficiile vaccinării sunt indiscutabile. Din păcate, sigur, nu putem vorbi de o protecție 100%. Circa 5% din populația oricărei țări nu dezvoltă răspuns imun protector nici după boala naturală, nici după vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
”Trebuie menționat că vaccinarea la o persoană care se află în perioada de incubație sau cu o infecție asimptomatică la momentul în care este vaccinată nu influențează în niciun fel evoluția naturală a bolii și nici conduita terapeutică. Diagnosticul, tratamentul este similar și evoluția bolii este cea care este dictată mai degrabă de factorii de risc individuali ai pacientului: de vârstă, de bolile cronice asociate, de tipul tulpinii.
Vorbim de 89 de decese înregistrate la pacienții diagnosticați cu COVID și care fuseseră vaccinați. Vorbim, în total, de peste 1.800.000 de persoane vaccinate, în momentul de față, în România. Dacă analizăm cele două categorii mari de pacienți – cei cu COVID nevaccinați care au avut evoluție nefavorabilă și au decedat, respectiv cei cu COVID vaccinați și care au avut o evoluție nefavorabilă, diferența este de cel puțin 100 de ori rată de fatalitate mai mare la cei nevaccinați. (…) Nu avem semnal că în rândul celor vaccinați avem o creștere a ratei de mortalitate comparativ cu cei nevaccinați”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Obligațiile și excepțiile pentru plata Rovinietei în 2024: Ce trebuie să știe șoferii În 2024, șoferii din România trebuie să achite rovinieta pentru utilizarea anumitor categorii de drumuri. Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru toți șoferii care folosesc infrastructura națională de șosele, iar costul variază în funcție de gabaritul vehiculului. Conform promotor.ro, șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii