Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

ANOMALII OCULARE prezente în rândul bolnavilor de COVID-19

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Potrivit unei cercetări publicate în revista Radiology, examinări ale imaginilor de rezonanță magnetică (RMN), au relevat anomalii semnificative ale ochilor în cazul unor pacienți care au prezentat forme grave de COVID-19.

Efectuat în Franţa, studiul sugerează utilitatea efectuării unor consultaţii oftalmologice în cazul acestor pacienţi, pentru a detecta efecte potenţial grave ale coronavirusului asupra ochilor şi iniţierea astfel din timp a unor tratamente adecvate.

Cercetarea semnalează că, deşi coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.

În cadrul acestui studiu, Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19.

Nouă dintre aceștia (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară a globului ocular.

Dintre cei nouă, opt au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dar toţi cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.

Evaluare oftalmologică pentru cei care au avut forme grave de COVID-19

Medicii care au efectuat studiul au notat că nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.

Această cercetare vine în sprijinul altor investigaţii care susţin că infecția cu COVID-19 are consecinţe mai severe în cazul persoanelor care au şi alte probleme de sănătate.

Dintre cei nouă pacienţi descoperiţi cu noduli oculari, doi aveau diabet, şase erau obezi şi doi aveau hipertensiune arterială.

Autorii studiului menţionează că ar trebui să se ia în considerare evaluarea oftalmologică a tuturor pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19, printre investigaţiile pe care le recomandă numărându-se examenul fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică.

sursă: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii Ministerul Muncii a oficializat că mini-vacanța de Paște va fi de 6 zile pentru români și în acest an. Această decizie a fost luată pentru a crea o „punte” între 1 mai și sărbătorile pascale. Citește și: Mesaje de Paste fericit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea