Diana Mârza, manager al SJU Alba Iulia, despre securitatea la incendii: „În toată această perioadă am făcut o serie de investiții pentru a reduce orice fel de risc”
Diana Mârza, Manager al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a discutat în cadrul unei intervenții la Radio Unirea FM, referitor la dotările de protecție în cadrul secțiilor ATI, realizate atât în timp de pandemie, dar și despre planurile pentru obținerea autorizației de securitate la incendii din partea ISU, pentru întreg Spitalul.
„În toată această perioadă am făcut o serie de investiții, atât pentru a crește protecția salariaților față de acest virus, cât și pentru a reduce orice fel de risc, inclusiv riscul de incendiu.
După cum ați observat, în ultimele luni s-au produs o serie de incendii la secțiile ATI, la nivelul țării, și tocmai de aceea, mai ales în secția ATI, de când am început, noi am avut prevăzut sistem detecție incendiu, avem prevăzut de asemenea un sistem de monitorizare a pacienților astfel încât personalul medical continuu supraveghează acești pacienți, și în momentul în care nu se află cu ei în salon.
Acem o cameră dedicată în acest sens, cu monitoare de supraveghere și cu o stație de comunicare între personalul medical și pacienți, atât în cadrul Secției de Boli Infecțioase, cât și în cadrul Secției de ATI COVID.
Noi, de mult facem demersurile spre obținerea autorizației ISU și pe întreg Spitalul, deocamdată la investițiile pe care le-am făcut până acum avem autorizație ISU, Secția de Boli Infecțioase are autorizație ISU. De asemenea, până în anul 2017 când s-a schimbat legislația pe ISU, toate reparațiile capitale care au fost făcute, au autorizație ISU, etajul 1 al Spitalului, cu secția Chirurgie și Urologie, laboratoarele de radiologie și laboratorul de analize medicale.
Doar că, începând cu 2017, legislația privind autorizarea de securitate la incendiu s-a modificat astfel încât, în prima fază este obținerea avizului ISU pe întreaga clădire, lucru pe care noi l-am și făcut, am realizat un proiect la nivelul spitalului, am depus la ISU acest proiect în vederea avizării, cu ceea ce vom face în decurs de câțiva ani, urmând ca după ce terminăm toate investițiile din cadrul Spitalului să obținem această autorizație.
Trebuie ca populația să înțeleagă că noi am făcut multe demersuri în acest sens, dar atât timp cât noi avem foarte multe investiții pe fonduri europene sau pe alte surse de finanțare cum ar fi Consiliul Județean sau Compania Națională de Investiții, până când terminăm ultimul salon de renovat din cadrul spitalului, nu vom putea obține această autorizație ISU.
Avem doar acest aviz, în baza căruia, tot ceea ce facem ne îndreptăm spre obținerea acestei autorizații. Dacă nu am fi investit în spital, dacă nu am fi avut extinderi, modernizări și am fi instalat doar un sistem de detecție pe vechile saloane așa cum erau, atunci probabil că am fi obținut această autorizație mai repede, dar nu am fi schimbat nimic în ceea ce privește autorizația sanitară.
Nu avem plan de conformare și pe autorizația sanitară, astfel încât trebuie să redimensionăm saloanele, trebuie să reorganizăm numărul de paturi pe fiecare structură, pe fiecare secție, astfel încât să ne încadrăm în Ordinul 914, care reglementează obținerea autorizației sanitare”, a declarat Diana Mârza, Manager al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Medicul din Alba, Teodor Holhoș, a îndeplinit visul unei fetițe de 9 ani, ca tatăl ei să vadă: Dora își dorea să câștige ”Românii au talent”, pentru a plăti operația la ochi a părintelui
Medicul din Alba, Teodor Holhoș, a îndeplinit visul unei fetițe de 9 ani, ca tatăl ei să vadă: Dora își dorea să câștige ”Românii au talent”, pentru a plăti operația la ochi a părintelui Dora, o fetiță de 9 ani, a primti cel mai frumos de Paști. Ea a participat la emisiunea ”Românii au talent” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale