Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

DGASPC Alba: Transport interurban gratuit pentru persoane cu handicap. În ce condiții se acordă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba informează persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat precum și persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor legale aflate în raporturi juridico-sociale cu persoanele cu dizabilităţi (menționate în prezenta informare) – de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba, că:

Eliberarea biletelor gratuite de călătorie pentru transportul interurban pentru persoanele încadrate în grad de handicap se va face după încheierea procesului activ de emitere a actului normativ necesar în vederea încheierii convențiilor cu operatorii de transport interurban.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Toate cererile persoanelor privind eliberarea biletelor de călătorie gratuită, primite de la începutul anului 2021, sunt înregistrate și centralizate la sediul instituției, aflându-se în proces de analiză şi soluţionare.

După finalizarea procesului de încheiere a convențiilor cu operatorii de transport, biletele de transport gratuite, emise prin soluționarea cererilor, vor fi trimise cu celeritate și promptitudine prin intermediul serviciilor poștale solicitanților.

Lista operatorilor de transport cu care DGASPC Alba va încheia convenții privind transportul persoanelor cu handicap – operatori la care pot fi utilizate biletele de călătorie gratuită – se va afișa la sediul DGASPC Alba și se va publica pe site-ul instituției: www.protectiasocialaalba.ro

Reamintim că modalitatea și condițiile de acordare şi concretizare a drepturilor cuvenite persoanelor cu handicap, respectiv gratuitatea transportului interurban, sunt prevăzute de art. 24 din Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1017/2018, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu luna ianuarie 2021, ca urmare a modificărilor legislative:

Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic.
Beneficiază de 24 de călătorii pe an calendaristic şi următoarele persoane:
• însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;
• asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.

Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii pe an calendaristic.
Beneficiază de 12 călătorii pe an calendaristic şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.

Eliberarea biletelor de călătorie gratuită se realizează în baza cererii depuse la DGASPC Alba prin orice mijloace: electronice, servicii de curierat/poștale sau la sediul instituției, modelul fiind regăsit pe site-ul DGASPC Alba, secțiunea: „INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC”, subsecțiunea: „Formulare – Cerere bilete”.
Cererea poate fi formulată de către persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia, de către persoana cu împuternicire notarială dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal al acesteia/organizația neguvernamentală, sau de către asistentul personal.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.118/2020, în vigoare de la 1 ianuarie 2021, persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale.

De acest drept beneficiază și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.

Cererea de opțiune exprimată în acest sens poate fi depusă prin orice mijloace: electronice, servicii de curierat/poștale sau la sediul instituției, modelul fiind regăsit pe site-ul DGASPC Alba, secțiunea: ”INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC”, subsecțiunea: ”Acte necesare”.

Dacă a fost exprimată opțiunea pentru decontarea carburantului, nu se mai acordă bilete de transport interurban.

Dacă a fost exprimată opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban în baza biletelor de transport, persoana cu handicap nu poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba asigură beneficiarii că sunt depuse toate eforturile necesare pentru ca aceste activităţi să se soluţioneze cu operativitate, în scopul asigurării cadrului legal-administrativ necesar concretizării tuturor drepturilor şi facilităților cuvenite persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru orice informație sau sesizare, în vederea evitării deplasărilor inutile, se poate ține legătura cu serviciile cu atribuții în domeniu din cadrul DGASPC Alba prin intermediul adreselor de e-mail: [email protected]; [email protected]; sau telefonic la nr. 0258 – 833 230.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim. Când va ajunge la Alba Iulia?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim. Când va ajunge la Alba Iulia? Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Otopeni, anunță Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00, potrivit mediafax. Potrivit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea