Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Poliția din Blaj, pe urmele hoților de piese auto. Un tânăr de 19 ani, bănuit că a furat catalizatori, REȚINUT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Polițiștii din Blaj l-au reținut pe un tânăr care se sustrăgea cercetării penale pentru furt. Este bănuit că, alături de alți doi tineri, ar fi sustras, la comandă, catalizatori auto.

La data de 3 februarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Baj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din Sânpaul, județul Mureș, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 22/23 ianuarie 2021, împreună cu alți doi tineri din Sânpaul și Ungheni, județul Mureș, ar fi sustras catalizatoarele a două autoturisme parcate pe raza localității Biia, respectiv a municipiului Blaj, a căror valoare totală a fost estimată de către păgubiți la 9.600 de lei.

Tânărul s-a sustras urmăririi penale și a fost căutat de polițiști.

În cursul zilei de azi, 4 februarie, acesta va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Informații de background:

La data de 29 ianuarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru de 24 de ore, față de un doi tineri, ambii de 23 de ani, din Sânpaul și Ungheni, județul Mureș, care sunt bănuiți de furt calificat dar și față de un tânăr de 26 de ani, din Morești, județul Mureș, care este bănuit de complicitate la furt.

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 22/23 ianuarie 2021, cei doi tineri de 23 de ani, ar fi sustras catalizatoarele a două autoturisme parcate pe raza localității Biia, respectiv a municipiului Blaj, a căror valoare totală a fost estimată de către păgubiți la 9.600 de lei.

Ulterior, le-ar fi dat tânărului de 26 de ani, contra unei sume de bani, acesta din urmă cunoscând faptul că bunurile sunt sustrase. Din cercetări a rezultat că la săvârșirea furturilor ar fi participat și un tânăr de 19 ani, din Sânpaul, județul Mureș, care, în prezent, se sustrage răspunderii penale și este căutat de polițiști.

În dimineața zilei de 29 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din Blaj, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat două percheziții la domiciliile a doi dintre bănuiți, ocazie cu care au fost identificate catalizatoarele sustrase dar și uneltele utilizate în activitatea infracțională.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2024. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea