Ore de RECUPERARE în școli, a meteriei pierdute din cauza orelor online. Ministrul Educației: „Va fi o mare, mare problemă”
În funcție de amploarea rezultatului, va trebui să stabilim măsuri remediale, a spus ministrul, duminică seara, la Digi24, referindu-se inclusiv la ore de recuperare a materiei pierdute, care vor trebui să se desfășoare fizic, cu prezență față în față elev-profesor.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, așteaptă luni „o raportare” a numărului de elevi care riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I din cauza „dificultăților înregistrate în procesul de predare online”.
„Va trebui să modificăm, spre exemplu, regulamentul de organizare și funcționare, care dă dreptul profesorului să încheie media pe semestrul I cel mai târziu la 4 săptămâni de la începerea semestrului II – 8 februarie până pe 7 martie sunt cele patru săptămâni. Și pentru a avea timp ca acele acțiuni remediale să se poată face o lună, două luni, va trebui să decalăm acest termen legal pe care profesorii îl au la dispoziție pentru a încheia mediile, în așa fel încât să le închei mediile după ce ai reușit să repari ceea ce ai pierdut și să ai un rezultat în favoarea elevului”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul nu ar mai vrea școală online după 8 februarie
Întrebat dacă orele de recuperare a materiei se pot face tot online, ministrul a spus că nu, ci vor trebui să se facă cu prezența fizică a elevului și profesorului. „Va trebui să fie o recapitulare sintetică, cât se poate de eficientă și oricum particularizată la ceea ce a pierdut elevul. Profesorul poate că a predat, dar indicatorul relevant este ceea ce a reușit elevul să asimileze. Deci, diagnostic, obținut prin evaluări, prin simulări, după care, văzând pierderile și locul acestor pierderi, se intervine cu acțiuni remediale personalizate. E nevoie de fiecare cadru didactic”, a punctat ministrul.
Sorin Câmpeanu spune că „acțiunile remediale” ar trebui organizate de îndată ce începe semestrul al doilea și de îndată ce va fi posibilă prezența fizică în școli.
„Dacă nu vom avea o prezență fizică posibilă, va fi o mare, mare problemă”, a subliniat ministrul. El a spus însă că, optimist din fire, „nu vrea să ia în calcul scenariul” unei școli exclusiv online. „Tocmai de aceea, mi-am autolimitat dreptul de a introduce în online școala românească dincolo de 8 februarie”, a spus Sorin Cîmpeanu, dar a recunoscut că nu exclude cu totul acest scenariu.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului