Cei care vor să aibă câini sau pisici și locuiesc la bloc au nevoie de acordul vecinilor: Decizia unei instante din România
Persoanele care vor să aibă animale de companie, însă locuiesc într-un apartament de bloc, vor avea nevoie de acordul vecinilor, a decis instanța din Timiș. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au pronunțat o decizie definitivă prin care se menține hotărârea de Consiliu Local din 2007.
Decizia Curții de Apel Timișoara vine în contextul unui dosar în care o femeie a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe, potrivit Adevărul.
Procesul a fost deschis în mai 2019 la Tribunalul Timiş, iar femeia, susținută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a spus că ea consideră ca acest fapt este o „intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.
„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a motivat timișoreanca.
Cum motivează instanța decizia definitivă în acest caz
Inițial, Tribunalul Timiș a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a admis cererea femeii. Sentinţa a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii inițiale.
„Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, motivează judecătorii. Instanța a decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare.
Reclamanta a susținut în fața judecătorilor că animal de companie este şi un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu, motivații pe care judecătorii nu le-au considerat relevante.
„Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc.) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale. Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara.
Decizia în acest caz este definitivă.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 minute
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale