Legea „antiţigănism”: Ce fapte vor fi pedepsite cu închisoarea de până la 10 ani și ce poate fi considerat „artă”
Parlamentul României a adoptat, în luna decembrie a anului trecut, o nouă lege în baza căruia ura împotriva rromilor va fi pedepsită cu închisoare între 3 și 10 ani. Legea se aplică de astăzi, ceea ce înseamnă că, de-acum, faptele ce implică promovarea de concepţii, doctrine prin care se doreşte instigarea la ură împotriva romilor, precum şi înfiinţarea unei organizaţii îndreptate împotriva romilor pot fi pedepsite cu închisoarea de la trei luni la 10 ani.
Legea nr. 2/2020 defineşte „antiţigănismul” ca fiind „percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani”.
Cea mai mare pedeapsă cu închisoarea, de până la 10 ani pentru care este stabilit şi un minim de trei ani de încarcerare, este prevăzută de această lege pentru constituirea unei „organizaţii cu caracter antiţigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”.
Mai exact, articolul din lege se referă la un grup format dintre trei sau mai multe persoane, precum şi la organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile şi persoanele juridice care urmăresc promovarea ideilor, concepţiilor sau doctrinelor împotriva romilor.
O persoană care face parte dintr-un astfel de grup va scăpa de pedeapsa cu închisoarea, dacă îi va denunţa existenţa, înainte de a fi descoperit de autorităţi.
Vizând aceeaşi infracţiune, pentru persoanele care oferă detalii şi ajută autorităţile în aflarea adevărului, în cursul urmăririi penale, este prevăzută reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei.
Legea 2/2021 mai stipulează că dacă, în urma constituirii unei organizaţii cu caracter antiţigănist, aderării sau sprijinirii ei, se săvârşesc şi alte infracţiuni pedepsite de Codul Penal se vor aplica regulile privind concursul de infracţiuni.
De asemenea, persoanele care distribuie materiale antiţigăniste, cum ar fi imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, sau pun aceste materiale la dispoziţia publicului, prin ştiri sau informaţii, riscă pedepse cu închisoare de la un an la cinci ani.
Pedepse cu închisoarea, cuprinse între trei luni şi trei ani, sunt prevăzute şi pentru persoanele care promovează, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, aşa cum sunt definite de această lege.
Alte pedepse cu închisoare sunt prevăzute şi pentru realizarea şi vânzarea de simboluri antiţigăniste, definite de lege ca fiind drapele, embleme, insigne, uniforme, sloganuri sau formule de salut care transmit doctrine menite să promoveze discriminarea şi ura faţă de romi. Atât infracţiunile menţionate anterior, cât şi utilizarea în public a acestor tipuri de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la un an la cinci ani.
Totuşi, legea încearcă să facă o diferenţiere între infracţiune şi artă sau dezbatere publică. Mai exact, se specifică faptul că dacă confecţionarea, deţinerea sau utilizarea în public a simbolurilor antiţigăniste sunt făcute în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Actualitateacum 2 zile
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi