Plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar. Școlile trebuie să raporteze numărul elevilor în situații de risc referitor la încheierea mediilor pe semestrul I
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației va dispune spre toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, identificarea și raportarea până la data de 11 ianuarie 2021, a numărului de elevi care se află în situație de risc în vederea încheierii mediilor în primul semestru.
Astfel, se va stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online, a comunicat ministrul.
Comunicatul integral transmis de Ministerul Educației astăzi, înaintea ședinței de Guvern:
Reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la internet a elevilor, ca urmare a programelor derulate de către Ministerul Educației și Cercetării prin HG 370/2020 ”Școala de acasă”, HG 756/2020, OUG 144/2020, precum și prin intervenții realizate la nivel local.
Reactualizarea datelor privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și internet, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții posibile a activităților de predare/evaluare.
Modul de acoperire cu personal calificat și procentul de acoperire cu personal necalificat a catedrelor/normelor didactice eliberate prin pensionare în timpul anului școlar 2020-2021.
După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numarul elevilor aflati in situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizata pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online.
În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – https://vaccinare-covid.gov.ro/ . Informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătate a elevilor și studenților.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Circulația pe timp de noapte, INTERZISĂ șoferilor cu mai puțin de trei ani de experiență la volan: UE, propunere controversată pentru reducerea accidentelor în trafic
Circulația pe timp de noapte, INTERZISĂ șoferilor cu mai puțin de trei ani de experiență la volan: UE, propunere controversată pentru reducerea accidentelor în trafic O măsură radicală, menită să reducă numărul de accidente rutiere, este în plin proces de evaluare de către Uniunea Europeană. Una dintre cele mai controversate propuneri din acest pachet este […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria 2024. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ana 2024. Care este originea numelui pe care îl poartă mii de românce
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfânta Maria Mică. SMS-uri și urări pentru cei dragi, familie, colegi și prieteni care îşi celebrează, în 8 septembrie, ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfânta Ana 2024. URARI și felicitări de ”la mulți ani” pentru persoanele care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din cursul anului bisericesc
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Sfânta Maria Mică 2024: Ce nume sunt sărbatorite în 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului