Excelența în afaceri premiată la Sebeș și în acest an. 250 de firme primesc diplome și felicitări din partea municipalității, în această perioadă de sărbătoare
O tradiție care s-a născut în preajma sărbătorilor de iarnă, la finele anului 2016, continuă și în anul 2020: Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș premiază excelența în afaceri, ca un gest simbolic de recunoaștere dedicat firmelor locale care, prin prestația lor, au creat un veritabil brand al orașului.
Municipiul Sebeș este una dintre localitățile care se remarcă printr-o puternică și accelerată dezvoltare economică, dovadă atât prosperitatea de care se bucură comunitatea locală, cât și contribuțiile agenților economici la bugetul local. Prin intermediul evenimentului „Excelența în Afaceri”, ajuns la cea de-a V-a ediție, administrația locală a răspuns, ca un gest minim de recunoștință, contribuției mediului economic la transformarea Sebeșului într-o „fabrică de succes”.
La inițiativa primarului Dorin Nistor, Consiliul Local a consfințit ca primelor 250 de întreprinderi private, determinate în ordinea contribuției la bugetul local al Municipiului Sebeș, să le fie trimise diplome aniversare, felicitări și calendare cu imagini din oraș. Primarul Dorin Nistor le transmite companiilor mulțumiri pentru activitatea economică susținută, pentru suportul oferit propriilor angajați și întregii comunități, într-un an cu multe schimbări, în care viața Sebeșului a continuat cu solidaritate și cu încredere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2024. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale