Funcționarii publici vor fi evaluați de către ANFP. Cum vrea noul Guvern sa se realizeze verificarea performanței bugetarilor
Un nou sistem de evaluare a angajaților din sistemul public va fi implementat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, deoarece la momentul actual, funcționarii se evaluează între ei, potrivit Programului de Guvernare depus miercuri dimineață la Parlament de către premierul desemnat, Florin Cîțu.
Noul sistem se va baza pe proceduri de evaluare concepute în coordonare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar indicatorii de performanţă vor ţine de cont de input-ul beneficiarilor, adică al cetăţenilor, se menţionează în document.
„În acest moment, funcţionarii se evaluează între ei, parcurgând etape profund impactate de formalism şi chiar subiectivism, funcţie de relaţiile de colaborare între şefi şi subalterni”, se menţionează în Programul de Guvernare.
De asemenea, va fi efectuat un audit real în sistemul public, în general, şi unul cu prioritate pentru Ministerul Muncii şi instituţiile din subordine/aflate în coordonare, moment de la care trebuie stabilit un mecanism cu adevărat obiectiv de evaluare a salariaţilor din sistem, se precizează în Programul de Guvernare.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Modificări majore pentru salariați și angajatori: S-a atribuit licitația care va schimba sistemul Revisal
Modificări majore pentru salariați și angajatori: S-a atribuit licitația care va schimba sistemul Revisal Inspecția Muncii a desemnat firmele câștigătoare ale licitației pentru realizarea noului Registru General de Evidență a Salariaților (Reges-online), care va înlocui actualul sistem depășit tehnologic Reges/Revisal, potrivit unui anunț publicat vineri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Noul sistem IT trebuie […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 2 zile
15 iunie 1889, ziua în care Mihai Eminescu, poetul național, a murit
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
16 iunie 1462: „Atacul de noapte de la Târgoviște” al lui Vlad Țepeș, o victorie răsunătoare împotriva invadatorilor otomani
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
12 iunie: Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Înălţarea Domnului: De ce este bine să porți asupra ta frunze de nuc și leuștean. Tradiţii şi superstiţii la 40 de zile de la Înviere
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Înălțarea Domnului 2024: Ziua în care Cerurile se deschid. Rugăciunea făcătoare de minuni care se rostește în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
14 iunie – Sfântul Proroc Elisei, ocrotitorul recoltelor. Credincioșii oferă astăzi pomană pentru cei adormiți