Rămâi conectat

Ştirea zilei

Bărbatul din Apuseni care a retezat capul fratelui său cu toporul, pentru că nu i-a dat bani de băutură, CONDAMNAT la 12 ani de ÎNCHISOARE

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima ar fi avut loc pe fondul unei discuţii aprinse, în contradictoriu, între cei doi fraţi. B.P a luat un topor din gospodărie şi şi-a ucis fratele. Surse locale susţin că, practic, atacatorul i-ar fi tăiat capul victimei cu toporul. Scandalul ar fi pornit de la faptul că atacatorul i-ar fi cerut victimei bani de băutură şi acesta l-ar fi refuzat.

B.P, de 65 de ani, este judecat pentru violenţă în familie, în modalitatea omorului. Tribunalul Alba a pronunţat prima decizie luni, 21 decembrie 2020 Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în data de 20 august 2020, în jurul orelor 14,00, în timp ce se aflau în locuinţa comună din satul Poienile Mogoş, comuna Mogoş, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpatul s-a înarmat cu un topor şi a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 71 de ani, în zona gâtului, în mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa.

Bărbatul din Apuseni care şi-a omorât fratele cu mai multe lovituri de topor a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

”Dispune confiscarea securii cu coadă din lemn, cu lungimea de 59 cm, cu partea metalică cu lungimea de 16,5 cm, tăişul de 11,5 cm şi muchia de 4 cm x 3,5 cm, marcată cu plăcuţa nr. 10 şi descoperită în incinta şopronului, pe sol, în dreapta uşii de acces, pe care au fost descoperite mai multe pete, stropi şi mânjituri de culoare brun-roşcată cu aspect de sânge”, se precizează în minuta hotărârii Tribunalului Alba, care poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat

Bera Larisa

Publicat

în

TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat Rezultatele probei scrise de la concursul de Titularizare în Învățământ 2024 au fost afișate marți, 23 iulie, potrivit calendarului oficial. În județul Alba, un singur candidat a obținut nota 10. Citește și: Rezultate Titularizare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea