FOTO| ITM Alba: Amenzi de 160.000 de lei pentru muncă „la negru” și 8 avertismente în perioada 14-18 decembrie 2020
Inspectorii ITM Alba au dat amenzi de peste 160.000 de lei pentru 8 persoane care munceau ,,la negru” și 8 avertismente, în urma controalelor din ultima săptămână. Au fost verificate peste 50 de firme și au fost constatate peste 70 de deficiențe.
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2020, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
În perioada raportată inspectorii de muncă ai ITM Alba, cu sprijinul Poliției Orașului Ocna Mureș, au depistat 8 persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare, în domeniul construcții.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 14 –18.12.2020, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 20
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 98
Din care – femei : 31
Număr deficienţe constatate: 31
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 4
Din care :
– o amenda pentru muncă nedeclarată în valoare de 160000 lei- 8 persoane
Principalele deficienţe stabilite în controale :
Primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
netransmiterea în termenul legal a elementelor referitoare la încadrarea în muncă a salariaților;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
neplata drepturilor salariale la termenul prevăzut în contractul individual de muncă;
neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat ;
netransmiterea în termenul legal în Revisal a modificarilor intervenite in executarea contractelor individuale de muncă;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate:31
Număr deficienţe constatate: 47
Număr de măsuri dispuse : 47
Angajatori sancționați: 7
Nr. sancţiuni aplicate: 8 avertismente;
Nr. evenimente în curs de cercetare: 3
Principalele deficienţe stabilite în controale :
Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]