Rafail Noica, sihastrul din Apuseni, unul dintre cei mai mari duhovnici români în viață. Cum a ajuns călugăr fiul marelui filosof Constantin Noica

Rafail Noica este recunoscut ca unul dintre cei mai mari duhovnici în viață, în vârstă de 78 de ani. Acesta s-a călugărit după întoarecerea în România, după mai bine de 35 de ani de locuit în Anglia.

S-a născut în 1942 și a primit în familie o educație creștină minimă, deoarece tatăl sau punea accent mai mult pe latura filosofică a vieții, decât pe cea creștină, iar mama să era de confesiune anglicană. Creștinismul de început al tânărului Rafail se rezumă doar la participarea la Slujba de Înviere. La vârstă de doar 13 ani, cu scopul primirii unei educații mai alese, mama să l-a luat cu ea în Anglia, țară ei de origine.

Aici s-a alăturat mai întâi anglicanilor, însă nu a rămas prea mult timp. După cum el însuși spunea, în mărturiile sale, „atmosfera de la anglicani era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apucă căscatul în biserica, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic”.

Citește și: Mesaje de dragoste  • Scurte mesaje de iubire pentru el/ea soț(ie) • Declarații de dragoste emoționante

După experiență anglicană, Rafail Noica a trecut pe la penticostali, congregationalisti, Armata Salvării și alte culte. Dintre toate confesiunile întâlnite, cel mai mult s-a atașat de comunitatea baptistă, unde a stat un an și jumătate. Întoarcerea la cultul ortodox a avut loc în anul 1961, iar în anul 1965 a fost „tuns” în monahism la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, de către Părintele Sofronie Saharov. S-a întors în România în anul 1993, după 38 de ani de la momentul plecării din țară.

Reprezentanții Patriarhiei Române l-au dorit episcop, dar Părintele Rafail Noica a respins oferta. În 1993 s-a retras la o mănăstire din Apuseni, în satul Lazesti, comună Albac, unde trăiește în sihăstrie. Până în urmă cu câțiva ani mai apărea în public, de două, trei ori pe an la conferințe religioase. În ultima vreme nu a mai părăsit mănăstirea.

„Am scris o singură carte, care se numește Gânduri. Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aștepta că fiul lui Noica să scrie o carte. Și când a deschis această carte, prima pagină era albă, a două era albă și toate celelalte la fel. Acum, la sfârșitul vieții mele, mă gândesc să scriu cartea care s-ar numi Memorii, fiindcă așa scriu toți oamenii mari.

Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!”, a spus la un moment dat duhovnicul. Cu toate acestea, gânduri ale lui Rafail Noica se găsesc în două cărți („Celălalt Noica” și „Cultură Duhului”), câteva articole și o serie de conferințe pe care le-a susținut de-a lungul anilor.

„Pe tată l-am cunoscut foarte puțîn, fiindcă din copilărie, nu știu în ce an, au divorțat părinții mei. Tată, fiind din neam de moșieri, iar mama având origine „nesănătoasă”, fiind englezoaică, s-au gândit că, dacă se despart, o să riscăm mai puține lucruri care ne amenințau în regimul comunist și poate că și mama se gândea să-și recâștige cetățenia britanică și să ne ia și pe noi, copiii, în libertate, să ne dea o educație.

Citește și: Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază

La un moment dat, tată a avut domiciliu forțat în Câmpulung Muscel, iar noi rămăsesem în Bucureșți. În ’55 s-a repatriat mama și ne-am dus și noi, copiii, la ea. L-am cunoscut puțîn. După moartea lui, din articole, am văzut că era mai mult decât ce credeam eu. Mă gândeam, de exemplu – o să va mărturisesc și asta – ce face un filosof acum în România lui Ceaușescu?

Adică, „țară arde și baba se piaptănă”, cum se zice. Dar mi-am dat seama că nu era așa de simplu și că a fost și acolo o pronie a lui Dumnezeu. Filosofia lui nu o înțeleg și încă nu pot să citesc cărțile tatei, fiindcă nu pot înțelege filosofia”, spunea Rafail Noica despre tatăl sau.

Constantin Noica l-a vizitat în Anglia de trei ori după ce a ieșit din închisoare. „În felul nostru, ne-am înțeles din ce în ce mai bine până când, în ’85 sau ’86 cred, când a venit ultima oară, ne-am despărțit într-o înțelegere adâncă, într-o armonie adâncă, pe care nu o puteam exprimă în cuvinte, fiindcă altul era limbajul lui, altul al meu. Dar simțeam pe dedesubt un alt curent care ne unea și, într-un fel, simțeam în chemarea mea o moștenire de la tată”, mai relata călugărul.

„Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista „Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania și în Franța, și cuprinde mesajul emoționant al lui Constantin Noica adresat fiului sau, în momentul în care Rafail s-a călugărit.

Citește și: Mesaje de condoleanțe. Mesaje comemorare prin care ne exprimăm. Exemple de anunțuri de deces și de rămas bun

„Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Și sunt mulți – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu întră în ordin, că ține. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Ați găsit că o puteți sluji de dincolo de ea? În limba ta există o vorba a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare altă.

Este cea a lui Augustin, „iubește și fă ce vrei”. Căci dacă iubeșți cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărțit pe << fă ce vrei >> de << iubește >>.

Citește și: MESAJE pentru copii. FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii de ziua copilului din partea părinților, bunicilor

Ea și-a luat toate libertățile și face tot ce-i place, dar nu iubește întotdeauna. S-a sfârșit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim și se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îți scriu de departe, dragul meu, și că-ți scriu pe departe, nu de-a dreptul, că și cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii. Dar nu te dezaprob și nu i-aș dezaprobă nici pe ceilalți, chiar dacă ar fi oaste și biserica, iar nu singurateci. Nu va dezaprob, chiar dacă m-aș teme că trăiți într-o lume gata făcută – și care nu mai are ce face.

Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață că a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființă care jubileaza. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei!”, a scris Constantin Noica.

Sursa: ziare.com

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI