Continuă acțiunile pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în Alba: 3.364 de persoane, 79 de societăți comerciale și 104 de mijloace de transport în comun, verificate în ultimele 24 de ore
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 221 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 79 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 104 mijloace de transport din care 60 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 3.364 de persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 75 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 54 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.
Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pen
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbați din Vâlcea, REȚINUȚI de polițiștii din Alba pentru ÎNȘELACIUNE: Ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud
Bărbați din Vâlcea, REȚINUȚI de polițiștii din Alba pentru ÎNȘELACIUNE: Ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud Doi bărbați din Vâlcea au fost reținuți de polițiștii din Alba pentru pentru înșelăciune după ce ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud. Potrivit IPJ Alba, […]
23 mai 2025 | Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia: Unde va fi organizat evenimentul
23 mai 2025 | Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia: Unde va fi organizat evenimentul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul se va […]
FOTO | Elev de la Seminarul Teologic din Alba Iulia, premiul I la etapa națională a olimpiadei de religie, disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă
Elev de la Seminarul Teologic din Alba Iulia, premiul I la etapa națională a olimpiadei de religie, disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă Breazu Darius Iulian, elev la Seminarul Teologic din Alba Iulia, a obținut premiul I la etapa națională a olimpiadei de religie, disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă. În perioada 7–11 mai 2025, la București, s-a desfășurat […]