Datele prezentate de către Pfizer/BioNTech şi Moderna cu privire la vaccinurile anti-COVID-19 sunt „foarte solide”: Anunțul Agenţiei Europene pentru Medicamente
Datele prezentate de către Pfizer/BioNTech şi Moderna, Agenţiei Europene pentru Medicamente, cu privire la vaccinurile lor împotriva pandemiei de COVID-19 sunt „foarte solide”, a anunțat directorul executiv al EMA, Emer Cooke, transmite Reuters.
„Dispunem de un set de date cu privire la peste 30.000 de subiecţi care au fost monitorizaţi de-a lungul unor teste clinice. Astfel, avem la dispoziţie date foarte solide pe baza cărora să luăm o decizie, atât în ceea ce priveşte siguranţa, cât şi eficacitatea”, a declarat Emer Cooke în cadrul Comisiei de sănătate publică a Parlamentului European, scrie Agerpres.
EMA urmează să finalizeze evaluarea datelor până pe 29 decembrie pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, respectiv până pe 12 ianuarie, cel mai târziu, pentru vaccinul produs de Moderna.
„Însă, în acest moment, nu putem garanta că vom avea un rezultat pozitiv al evaluărilor. Trebuie să ne asigurăm că vom analiza aceste date în mod corect”, a adăugat ea.
Emer Cooke a mai spus că analiştii EMA verifică datele cu privire la o informaţie apărută miercuri în Marea Britanie, conform căreia două persoane au suferit reacţii anafilactice şi o a treia a suferit o posibilă reacţie alergică gravă după începerea campaniei de imunizare în masă cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș În cazul în care unul dintre soți moare, soțul supraviețuitor poate să opteze pentru încasarea unei pensii de urmaş. Însă, pentru a obţine acest drept, trebuie cumulate mai multe condiţii. CCR a stabilit foarte clar aceste criterii. Este […]
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale La Guvern, în această perioadă, s-au pregătit mai multe variante pentru reforma fiscală, variante care sunt prezentate Comisiei Europene. Cătălin Predoiu, Premierul interimar, imediat ce vom primi undă verde din partea Comisiei, își va asuma trimiterea reformei fiscale […]
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025 Noile taxe nu vor putea fi evitate după alegerile prezidențiale. Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, anunță vremuri grele pentru români. Conform acestuia, noul executiv nu va putea evita impunerea unor noi taxe din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și care trebuie restrâns. […]