Un bărbat, împreună cu fiul său, din Albac, reținuți de către polițiștii din Câmpeni, ca persoane bănuite de tăiere ilegală și furt de pomi de Crăciun. Ar fi tăiat peste 800 de pomi
Două persoane au fost reținute, de către polițiștii din Câmpeni, bănuite de tăiere ilegală și furt de pomi de Crăciun. În urma perchezițiilor la domiciliile acestora au fost găsiți 410 pomi de Crăciun, din cercetări rezultând că cei doi ar fi tăiat peste 800 de pomi de Crăciun.
Polițiștii din Câmpeni au luat măsura reținerii față de cele două persoane bănuite de tăiere ilegală și furt de pomi de Crăciun, la domiciliile cărora au fost găsiți, în urma unor percheziții, 410 pomi de Crăciun. Din cercetări a rezultat că aceștia ar fi tăiat peste 800 de pomi de Crăciun. Vor fi prezentați în fața magistraților.
La data de 9 decembrie 2020, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni i-au reținut, pentru 24 de ore, pe un bărbat de 49 de ani, din comuna Albac, județul Alba și pe fiul său, în vârstă de 16 ani, care sunt cercetați pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.
În sarcina lor s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2020, ar fi tăiat, fără drept și ar fi sustras 832 de pomi de Crăciun.
În plus, în sarcina bărbatului s-a reținut și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce, în urma anchetei polițiștilor, a rezultat faptul că, în calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale, ar fi eliberat avize de însoțire false, pentru a da o aparență de legalitate cu privire la proveniența pomilor de Crăciun, care în realitate, erau tăiați ilegal.
În cursul zilei de azi, 10 decembrie, cei doi reținuți vor fi prezentați în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Informații de background:
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au continuat cercetările privind fapte de tăiere ilegală de arbori în legătură cu care s-au sesizat la data de 11 noiembrie 2020, când, cu ocazia unor controale efectuate în teren, au fost găsiți 422 de pomi de Crăciun abandonați.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 49 de ani, din comuna Albac, care împreună cu fiul său, în vârstă de 16 ani, ar fi tăiat, fără drept, pomii de Crăciun, în vederea valorificării ilegale.
La data de 07 decembrie 2020, polițiștii au efectuat percheziții la două proprietăți deținute de bărbat și au găsit 410 pomi de Crăciun, tăiați ilegal, un ciocan silvic de marcat, confecționat artizanal, 16 cartușe calibrul 12 mm, deținute ilegal și 20.000 de lei în legătură cu care există suspiciunea că provin din valorificarea pomilor de Crăciun, tăiați ilegal.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor
PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor Pe măsură ce pensionarii din România așteaptă cu interes detalii despre recalcularea pensiilor și eventualele creșteri, Casa Națională de Pensii Publice oferă informații importante despre veniturile nepermanente incluse în acest proces. Citește și: Noua lege a Arhivelor Naționale adoptată tacit: Casa Națională de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3