Cea mai scăzută prezență la alegerile din ultimii 4 ani, în rândul tinerilor. Doar 25% din cei de pe listere electorale s-au prezentat la alegerile parlamentare
Doar 1.183.680 de tineri au votat în România, duminică, deși pe listele permanente ale BEC sunt înscriși 4.662.066 de tineri, cu vârste între 18 și 34 de ani. Acest lucru înseamnă că doar 25.39% dintre ei au ajuns la urnele de vot pentru a-și exercita dreptul, astfel 3.478.386 de tineri nu au mers la vot în România.
Numărul votanților tineri reprezintă 20,43% din numărul total al celor care au votat duminică în țară.
În diaspora au votat 83.242 de tineri, reprezentând circa o treime din totalul votanților de peste granițe.
Este cea mai slabă prezența la vot a tinerilor din țară înregistrată în ultimii 4 ani în care am avut 5 rânduri de alegeri. Prezența la Parlamentare este în mod tradițional una scăzută, dar prezența tinerilor a fost cu 6% mai mică decât la Parlamentarele din 2016.
Față de alegerile precedente, din luna septembrie, unde au fost 1,8 milioane de tineri, la acest scrutin au lipsit 620 de mii dintre ei.
Prezența tinerilor între 18-34 de ani defalcată pe sexe arată că femeile au lipsit mai mult de la vot decât bărbații, dacă ne raportăm la listele electorale permanente. Concret, au venit la vot doar 562.841 de femei, din cele 2,2 milioane înscrise pe liste. Asta înseamnă 24,79%.
Numărul alegătorilor înscriși pe listele permanente după vârstă poate fi găsit aici.
Pe grupe de vârstă, la nivel național, tinerii care nu au împlinit încă 25 de ani au lipsit în proporție de 80%: din 1.606.921 de persoane, au votat doar 443.223 (20,06%).
Și cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani au „chiulit” de la vot. Dintr-un total de 3.055.145, doar 740.457 au participat la vot, adică 24,24%.
Pe județe, cei mai mulți tineri au votat în Capitală și județele cu orașe universitare, Iași, Cluj, Timiș, pe ultimele locuri ale listei fiind județele Brăila, Ialomița, Covasta și Tulcea.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025
Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025 ANM a emis vineri dimineața o informare meteo vreme deosebit de rece, brumă, precipitații mixte la munte, valabilă în intervalul 10-15 mai 2025. Citește și: Cum va fi VREMEA în România până la începutul […]
FOTO | A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate
A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate În noaptea de joi, 8 mai 2025 spre vineri, 9 mai 2025 a nins din nou pe Transfăgărășan. Citește și: VIDEO | Stânci periculoase îndepărtate de pe Transfăgărășan: Operațiune spectaculoasă. Pregătiri pentru redeschidere Un nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri, s-a așternut […]
De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale. Economist: Creșterea euro înseamnă inflație mare și presiune imensă pe datoria României
De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale. Economist: Creșterea euro înseamnă inflație mare și presiune imensă pe datoria României De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale se întreabă multă lume în ultimele zile, […]