AVERTIZARE METEO: Ninsori, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei, până marți dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o avertizare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte, polei, în intervalul 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm.
Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.
În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.
În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală Economistul Radu Georgescu a explicat, ca răspuns la întrebările primite în ultima perioadă, cum își protejează el personal banii familiei și firmei, aceasta putând constitui un ghid […]
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]