AVERTIZARE METEO: Ninsori, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei, până marți dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o avertizare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte, polei, în intervalul 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în
Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm.
Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.
În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.
În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
