FOTO: „Fapte, nu vorbe!”, la Campionatul Național de Împins din Culcat la powerlifting | Rezultate deosebite obținute de reprezentanții județului Alba, în ultima competiție a anului
La finele lunii noiembrie, la Sânmartin (Bihor) s-a desfășurat Campionatul Național de Împins din Culcat o competiție organizată de Federația Română de Powerlifting, care a reușit să strângă la startul său cei mai reprezentativi practicanți ai acestui sport. La ultima întrecere a anului, reprezentanții cluburilor din județul Alba au reușit performanțe notabile, în concurs fiind sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, CS Universitatea Alba Iulia, Zamolxis Alba Iulia și Powerlifting Stremț.
“După un an competițional marcat de problemele cauzate de pandemie, concursul din vestul țării a reprezentat victoria faptelor asupra cuvintelor care ne-au spus de-a lungul timpului cum nu se poate face. Privind retrospectiv ne gândim că pauzele dintre încercările sportive au fost de cele mai multe ori mai lungi decât pauzele între cuvintele care încercau să ne convingă de imposibilitatea demersului nostru. Numărul mare al participanților, peste 80 de concurenți, a demonstrat faptul că Federația Română de Powerlifting rămâne un puternic generator de încredere reușind să organizeze întreceri sportive fără a periclita în vreun fel sănătatea participanților. Este evident acum, la finalul unui an competițional complicat, că sportivii noștri au primit dovada faptului că indiferent de condiții, FRP respectă până la capăt pregătirea și sacrificiul fiecăruia dintre ei, organizând competiții în care să își demonstreze valoarea”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, ce are sediul în Alba Iulia, totodată antrenor și practicant al acestui “sport cu greutate”.
Sportivii legitimați la cluburi din județul Alba au obținut următoarele rezultate:
CS Unirea Alba Iulia:
*Andrei Irimie (categoria 93 kg) – locul întâi la seniori și loc întâi în clasamentul absolut la categoria „seniori echipat” cu 255 kg ridicate; *Andrei Cioflică (cat. 74 kg) – locul întâi la seniori; *Ovidiu Pănăzan (cat. 83 kg) – locul întâi la seniori și locul întâi la masters +40 ani; *Lucian Oțoiu (cat. 120 kg) – locul doi la seniori și locul întâi la masters +50 ani; *Alexandru Cazacu (cat. 120 kg) – locul trei la seniori și locul doi în clasamentul absolut la categoria „juniori 1 echipat” cu 202.5 kg ridicate; *Alexandru Catarambă (cat +120 kg) – loc 4 seniori și locul întâi în clasamentul absolut la categoria „juniori 2 echipat” cu 202.5 kg ridicate; *Daniel Ordean (cat. +120 kg) – locul 3 la seniori (255 kg ridicate);
CS Universitatea Alba Iulia:
*Silviu Popșa (cat. +120 kg) – locul întâi la seniori și locul întâi în clasamentul absolut la categoria „seniori clasic” cu 235 kg ridicate; *Sorin Cazacu (cat.+120 kg) – locul doi la seniori și locul întâi, masters +40 ani; *Paul Bejenariu (cat. 93 kg) – locul întâi la seniori clasic și locul 2 în clasamentul absolut la categoria “juniori 1 clasic”; *Mălina Foca (cat. 63 kg) – locul întâi la senioare și junioare 1, locul întâi în clasamentul absolut feminin; Carlos Tat (cat. 74 kg) – locul întâi la juniori 2 și locul 5 la seniori.
De la CS Zamolxis Alba Iulia rezultate deosebit de bune au obținut: Mihai Suflețel (campion la juniori 1 clasic), Andreian Dumitru, Călin Hangan, Simona Tileagă și Călin Androne.
CS Powerlifting Stremț a avut un reprezentant, pe Octavian Varga, învingător la categoria 120 kilograme seniori, la egalitate cu Lucian Oțoiu (CS Unirea Alba Iulia), cu 222,5 kilograme ridicate.
“Este evident acum, pentru cei care ne-au urmărit activitatea în acest an competițional, că am reușit să ne ținem de cuvânt în condițiile în care explicațiile din spațiul public ar fi reprezentat o justificare utilă pentru inacțiune. Am ales să continuăm prin asumare, fapte și nu discurs. Sunt convins că am procedat bine”, a încheiat Ovidiu Pănăzan, președintele FRP.
[nggallery id=8059]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Alba Iulia, locul doi în ierarhia cluburilor la Campionatul Național Școlar! Înotătorii din Cetatea Marii Uniri, 21 de medalii la întrecerea națională, Matei Turuș – 6 medalii de aur!
LPS Alba Iulia, locul doi în ierarhia cluburilor la Campionatul Național Școlar! Înotătorii din Cetatea Marii Uniri, 21 de medalii la întrecerea națională, Matei Turuș – 6 medalii de aur! Performanță remarcabilă reușită de reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia la Campionatul Național Școlar de la Reșița, LPS Alba Iulia clasându-se pe locul secund […]
Volei Alba Blaj, locul șase la turneul final de volei feminin Under 19 Volei Alba Blaj a terminat pe locul șase la turneul final de volei feminin Under 19, competiție disputată la Târgu Mureș, care a reunit cele mai bune formații din țară la respectiva categorie de vârstă (junioare). Prezența echipei din „Mica Romă” la […]
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe (Under 15), în urma turneului semifinal disputat în Sala „Avram Iancu” din Blaj. În cazul echipei din „Mica Romă” vorbim despre continuitate la nivel […]