FOTO: Tenismena Brândușa Roxana Dumitru (TC Sun Alba Iulia) a câștigat Trofeul Aqua Carpatica
Rezultatele excelente înregistrate de reprezentanții TC Sun Alba Iulia la diverse competiții din țară continuă să se adune precum mărgelele într-un șirag al performanțelor. Ultimul exemplu a fost oferit de talentata tenismenă Brândușa Roxana Dumitru, legitimată la clubul din Cetatea Marii Uniri, care s-a impus în finala probei de simplu a turneului Trofeul Aqua Carpatica, disputat, de curând, la Brașov.
Bucuria cea mare e dată de faptul că a reușit, din postura de favorită nr. 2 pe tablou, să câștige turneul singură, în balon, fără susținători, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, cu un rezultat final de 4-2, 2-4, 10-5, în ultimul act, împotriva principalei favorite, Natalia Dragomir (ACS Tennis Performance Team București).
Anul acesta, chiar dacă a întâmpinat dificultăți ce au ținut de continuitatea antrenamentelor, a luat startul la întreceri importante la nivel juvenil și astfel au început să apară primele victorii. Până la momentul actual se poate lăuda cu 10 turnee care i-au adus succese însemnate, toate derulate într-o perioadă relativ scurtă de timp (iulie-noiembrie). Este o jucătoare care se antrenează constant și care își dorește să obțină rezultate pe măsură. A început să participe la competiții interne de la vârsta de 8 ani.
În prezent albaiulianca Brândușa Roxana Dumitru (foto, dreapta) se află pe locul 37 în clasamentul național (în urcare cu 10 locuri) având un total de 1263 de puncte acumulate. Născută în 16 martie 2011, ea a evoluat la categoria Under 10, categorie la care va avea ocazia să joace și anul competițional următor.
“Forma bună pe care a arătat-o de câteva săptămâni Brândușa, când se califica în alte finale și semifinale sau în sferturi în edițiile anterioare ale altor turnee, s-a materializat în cucerirea trofeului sub Tâmpa. Noi sperăm să își păstreze plăcerea de a juca tenis în continuare și aceasta să îi aducă cât mai multe victorii”, a punctat antrenorul Călin Moldovan (TC Sun Alba Iulia).
[nggallery id=8058]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură
Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare. Astfel în perioada 14-20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Sportacum 5 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-3 (0-1), în Cupa României | Studenții, calificare fără emoții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților