Rămâi conectat

Editorial

Proiectele premierului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

     Premierul Mihai Răzvan Ungureanu pare tot mai hotărât să-şi pună în aplicare propriul plan de guvernare. Deşi are doar aproape două luni de la numirea în fruntea Executivului, domnia sa a declanşat deja bătălii pe mai multe fronturi, stabilind încă din primele zile termene şi măsuri concrete pentru sporirea grabnică a veniturilor bugetare. Totodată, la sfârşitul săptămânii trecute, el a avut o primă întâlnire, un prim contact cu preşedintele Comisiei Europene – Jose Barosso. Primul dintre subiectele abordate de premier cu şeful Comisiei Europene l-a reprezentat problema gestionării fondurilor comunitare, capitol la care, după cum se ştie, ţara noastră se prezintă deosebit de slab. Ei bine, după cum s-a văzut, această situaţie este bine cunoscută şi la nivelul Comisiei, Barosso subliniind în acest sens că „rata de absorbţie, de numai 7,4 la sută, este una dureros de scăzută” şi că Guvernul României trebuie ca în perioada imediat următoare să ia măsuri pentru a impulsiona şi dinamiza mult mai serios activitatea de absorbţie a fondurilor europene deoarece, într-adevăr, acestea pot contribui la creşterea economică a ţării noastre. Totodată, Barosso a mai declarat că „reforma sănătăţii trebuie făcută urgent în România”. După întâlnire, premierul Ungureanu a declarat că l-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene despre faptul că actualul Executiv condus de domnia sa are voinţa de a face ca tot mecanismul să funcţioneze mult mai bine şi mai rapid, şi de a îndepărta posibilele probleme care grevează astăzi asupra absorbţiei fondurilor europene. „Obiectivul general al nostru este de a finanţa de la bugetul UE politicile europene ale statului român, mai ales cele care au un potenţial remarcabil de reducere a decalajelor, de la politicile de coeziune şi până la politica agricolă comună”- a concluzionat premierul. Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, vom fi capabili în acest an să absorbim cea mai mare sumă anuală a fondurilor europene de până acum, de circa 6,5 miliarde de euro, bani europeni foarte importanţi în relansarea economică a ţării, şi dacă premierul va găsi „ac” de cojocul celor ce au frânat până acum acest proces.
În altă ordine de idei, Guvernul a aprobat vinerea trecută proiectul privind liberalizarea pieţei energiei electrice, proiect ce urmează să fie transmis Parlamentului spre a fi dezbătut în procedură de urgenţă deoarece vine după o întârziere de mai mult de un an, iar neadoptarea sa ar fi implicat inclusiv eventuale sancţiuni din partea Comisiei Europene. Proiectul de lege prevede, printre altele, că Transelectrica şi Transgaz nu vor mai fi subordonate Ministerului Economiei, urmând să ajungă în subordinea altor ministere. Totodată, prin noua formă de organizare se încearcă şi definirea consumatorului casnic vulnerabil care, din motive de vârstă, sănătate sau mijloace financiare precare, va beneficia şi în viitor de măsuri de protecţie socială. Proiectul face, de asemenea, referire la calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali, cu aplicabilitate în perioada 2012-2017. Potrivit acestui calendar, la consumatorii casnici, acest proces va începe în iulie 2013 şi va fi finalizat în decembrie 2017. La consumatorii industriali, eliminarea tarifelor reglementate se va face în 6 paşi, iar la consumatorii casnici în 10 paşi. Iniţial, procesul de eliminare a preţurilor reglementate era prevăzut pentru perioada 2012-2015. Astfel, mai mult ca sigur, chiar dacă s-a mai amânat cu un an, din 2013, populaţia va trebui să plătească tarife majorate la energie electrică.        Aşadar, cabinetul Ungureanu se zbate şi pare hotărât să dinamizeze activitatea economică. În programul de guvernare au mai fost trecute importante obiective, dintre care amintim: finalizarea a 200 de kilometri de autostrăzi anul acesta şi începerea lucrărilor la alţi 100 de kilometri. În perioada 2009-2011 au fost finalizaţi 122 de kilometri de autostradă, în acest moment fiind în construcţie 434 de kilometri; reducerea numărului taxelor şi tarifelor cu caracter nefiscal de la 237 în prezent la cel mult 100; impozitarea marilor averi. Şi altele. Să sperăm că toate acestea nu vor rămâne doar simple scrieri pe hârtie. Altfel, de unde majorări de salarii?!

Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea