Rămâi conectat

Actualitate

Piețele și târgurile rămân DESCHISE la interior: Decizia, adoptată de Camera Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Camera Deputaților a decis, marți, 10 noiembrie, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, transmite Mediafax.

Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

„Trebuie să redeschidem și piețele în spații închise din hale. Considerăm că nu e normal ca supermarketurile rămân deschise, piețele de tip hală să fie închise. Considerăm că revenim la normalitate”, spune Lorand Balint Magyar.

Social-democrații susțin că închiderea piețelor a fost o măsură „aberantă”.

„Este o prostie (închiderea piețelor – n.r.), iar piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție. Pentru că ieri până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noștri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmă deputatul PSD Daniel Suciu.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea piețelor.

„E adevărat, se închid piețe. Aceste piețe sunt închise acolo unde sunt primari ai PSD. Se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când foarte mulți primari PSD au ținut acele piețe în aer liber închise. PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este același PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară. Acum mimează o anumită grijă față de românul de rând. Sunt aceeași pesediști care v-au bătut în stradă i v-au alungat din țară. Oameni buni, nu vă lăsați mințiți de aceeași pesediști. Azi colegii au votat la comisie o ordonanță care are foarte multe lucruri bune. Așa cum ne-a obișnuit, PSD intervine pe ordonanțele de urgență și le modifică. Ceea ce se întâmplă este un joc politic, de campanie, ieftin”, a replicat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Deputatul USR Cătălin Drulă a susținut că închiderea piețelor a fost „pripită și nejustificată”.

„USR PLUS nu e de acord cu închiderea piețelor agroalimentare. Dincolo de asta, rămâne acest proiect care e aberant. În primul rând este neconstituțional, iar tehnic și juridic este un dezastru. Acest amendament zice că târgurile și bâlciurile nu vor fi închise niciodată în stare de urgență”, a adăugat Drulă.

Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

Legea va merge la președintele României, pentru promulgare.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră pensiile pe card în august 2024 și când vine poștașul cu banii: Pensionarii vor primi și deciziile de recalculare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în august 2024 și când vine poștașul cu banii: Pensionarii vor primi și deciziile de recalculare Pensionarii din România vor primi pensiile pentru luna august 2024 conform unui calendar specific, diferențiat între cei care primesc banii prin poștă și cei care îi primesc pe card. În contextul modificărilor recente ale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea