Cea mai mare investiție străină din zona nord-estică a județului Alba, care va crea circa 400 de locuri de muncă, mai așteaptă o singură aprobare. În anul 2021 vor începe lucrările
Cea mai mare investiție străină din zona nord-estică a județului Alba, care va crea circa 400 de locuri de muncă, mai asteaptă o singură aprobare. În anul 2021 vor începe lucrările
Bucurie mare pentru locuitorii comunei Mirăslău, dar și ai celorlalte învecinate, inclusiv pentru aiudeni. Potrivit celor declarate de reprezentanții administrației locale a comunei Mirăslău, începând cu primele luni ale anului viitor vor începe lucrările de construcţie a celei mai mari investiții străine din zona nord-estică a județului. Terminalul Logistic de la Decea, investiție de circa 30-40 de milioane de lei, care va crea aproximativ 400 de locuri de muncă, mai așteaptă o singură aprobare.
„Din cele discutate cu partenerii noștri belgieni de la Industrial and Logistics Developments NV, aceștia au obținut toate avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investiției lor de la Decea (Mirăslău). Noi putem da cale liberă începerii construcției. Aşteptăm ca reprezentanţii Consiliului Județean să elibereze autorizația pentru porțiunea de teren aflată în extravilanul localității. Oricum suntem siguri că în anul 2021 vor începe lucrările de construcție a terminalului”, ne-a declarat Liviu Gigel Alexandru, primarul comunei Mirăslău.
Potrivit acestuia, prin edificarea acestei investiții de la Decea (Mirăslău), constând dintr-un imens terminal logistic, conectat la infrastructura feroviară publică, în următorii ani, în zonă vor fi create peste 400 de locuri de muncă.
”Suprafața de teren necesară dezvoltării sistemului de cale ferată care va deservi parcul logistic este de 18.600 metri pătraţi din suprafața de circa 27 de hectare pe care firma belgiană a concesionat-o de la Primăria Mirăslău, la finele anului 2018”, ne-a mai declarat primarul Liviu Gigel Alexandru.
Firma belgiană Industrial and Logistics Developments NV urmează să realizeze terminalul care va dispune de un racord la calea ferată a magistralei 300 Teiuș-Războieni, care va fi finalizat în termen de 8 luni și pentru care va cheltui nu mai puțin de 2,5 milioane de euro. Pe lângă racordul de cale ferată care dispune de o linie de cale ferată până la intrarea în terminal cu o lungime de 1,6 km, noul terminal va dispune de încă 6 linii de garare cu lungimi utile de 350 – 400 metri. Suprafaţa ocupată de lucrările de cale ferată este de circa 18.000 metri pătraţi, pe teren proprietate a domeniului public al comunei Mirăslău, din care 15.000 mp sunt ocupaţi cu dispozitivul de linii de incintă. Suprafaţa ocupată de lucrări este de circa de 18.600 metri pătraţi, pe teren proprietate a domeniului public aflat în proprietatea CNCF CFR SA şi respectiv domeniul public al comunei Mirăslău.
Potrivit primarului, prin concesionarea suprafeţei respective de teren administrația locală a reușit în acest mod „să transforme o banală pajiște de aproximativ 27 de hectare, situată în localitatea Decea, într-un obiectiv economic care va crea peste 400 de locuri de muncă”.
„Suntem absolut siguri că această investiție este una care va schimba cu adevărat soarta comunei noastre, dar și a întregii zone, inclusiv a municipiului Aiud, aflat în imediata apropiere”, ne-a mai declarat primarul Liviu Gigel Alexandru.
Prin concesionarea pajiștei către investitorul străin, bugetul Primăriei Mirăslău va avea un spor de 60.000 de euro pe an, adică 5000 de euro lunar, la care se adaugă veniturile obținute prin impozitarea salariilor celor peste 400 de angajați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată