FOTO| O persoană care nu a respectat măsura carantinării și 208 persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară, amendați cu peste 5.000 de lei, în urma controalelor din ultimele 24 de ore
O persoană care nu a respectat măsura carantinării și 208 persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară au fost amendați cu peste 5.000 de lei, în urma controalelor din ultimele 24 de ore.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 208 persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară și o persoană care nu a respectat măsura carantinării.
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 232 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 196 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 162 mijloace de transport, din care 72 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.665 de persoane.
Echipele de control au depistat 208 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și o persoană care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu ca urmare a faptului că a fost contact al unei persoane infectate, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 5.250 lei.
Au fost organizate 5 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, la Cugir a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 7 societăți comerciale și au fost aplicate 31 de amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Alba Iulia polițiștii au verificat 40 de mijloace de transport în comun, au legitimat 84 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Blaj au fost verificate 41 de societăți comerciale, au fost legitimate 251 de persoane și au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.
Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
27 mai 2024 | ”Drumul lui Făt Frumos” ajunge la Sebeș: Spectacole inspirate din basmele românești, cu actorul Marian Râlea, în Parcul Tineretului
27 mai 2024 | ”Drumul lui Făt Frumos” ajunge la Sebeș: Spectacole inspirate din basmele românești, cu actorul Marian Râlea, în Parcul Tineretului ”Drumul lui Făt Frumos” ajunge luni 27 mai 2024, la Sebeș. Spectacole inspirate din basmele românești, cu actorul Marian Râlea, vor avea loc în Parcul Tineretului din municipiu. Până vor fi gata […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai