Amenzi de 11.000 de lei pentru 209 de persoane din Alba care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară
În ultimele 24 de ore au fost depistate 209 persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și au fost depistate 4 persoane care nu au respectat obligația de a nu părăsi domiciliul, fiind contați ai unor persoane infectate .
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 209 polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 98 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 105 mijloace de transport, din care 50 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.270 persoane.
Echipele de control au depistat 209 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 11.000 de lei.
Au fost organizate 4 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, în Câmpeni a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 41 de societăți comerciale, 40 de mijloace de transport și au fost legitimate 119 persoane.
Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, din care 38 pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Alba Iulia polițiștii au verificat 9 societăți comerciale, au legitimat 84 de persoane și au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, la persoanele aflate în izolare / carantinare, s-a constatat că doi bărbați și o femeie, cu vârste de 20, 35 și 46 de ani, din comuna Roșia de Secaș, carantinate la domiciliu, fiind contacți ai unor persoane infectate, nu au respectat obligația de a nu părăsi locația de carantinare și s-au deplasat în județul Sibiu, pentru a participa la o înmormântare.
Tot ieri, 21 octombrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au constatat că un bărbat de 46 de ani, din Veseuș, comuna Jidvei, carantinat la domiciliu, fiind contact al unei persoane infectate, a încălcat obligația de a nu părăsi locația de carantinare și s-a deplasat într-o comună vecină pentru a-și cumpăra materiale de construcții.
În toate cele 4 situații, față de persoanele depistate a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de câte 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 66 lit. b din Legea 55/2020 și a fost informată Direcția de Sănătate Publică Alba, pentru a dispune măsurile conform competențelor.
Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Polițiștii vor continua verificările, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Vârstnică de 82 de ani, lovită de către o mașină pe trecerea de pietoni în Baia de Arieș: A fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale
Vârstnică de 82 de ani, lovită de către o mașină pe trecerea de pietoni în Baia de Arieș: A fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale Un bărbat de 33 de ani, din comuna Lupșa, care efectua o manevră de mers înapoi, a lovit o bătrănică de 82 de ani care se afla pe trecerea […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii