DGASPC Alba: Cum pot fi sesizate cazurile de exploatare a minorilor, de violență și abuz împotriva copiilor
DGASPC Alba amintește cum pot fi sesizate cazurile de exploatare a minorilor, de violență și abuz împotriva copiilor. În ultimii ani, 183 de apelanți auj beneficiat de sprijin.
În conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) a Legii nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: ”Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.”, iar alin. (2) arată că: „Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.”
Semnalarea oricărei situaţii/cazuri, din cele menţionate mai sus se poate face de către: copil; membri ai familiei sau ai comunităţii; profesionişti din sistemul de sănătate publică (medici de familie, asistente medicale comunitare, mediatori sanitari, medici pediatri etc.) şi din sistemul de educaţie (educatori, învăţători, consilieri şcolari, profesori, psihopedagogi, mediatori şcolari etc.); preoţi; personal din alte instituţii / organizaţii care vin în contact cu copiii, inclusiv din serviciile organizaţiilor neguvernamentale; personalul SPAS (lucrători sociali comunitari, asistenţi sociali); profesionişti din mass-media. Personalul DGASPC (asistenţi sociali, psihologi etc.) se poate autosesiza ca urmare a vizitelor efectuate în zonele cu risc.
La nivelul județului Alba, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba funcționează Telefonul Copilului – 08008.200.10, linie telefonică gratuită ce poate fi apelată pe parcursul a 24 de ore, în toate cele 7 zile ale săptămânii.
Permanența serviciului este asigurată de către personalul de specialitate al Biroului de intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale din structura DGASPC Alba, birou ce are misiunea să primească semnalările cu privire la situațiile de abuz, neglijare și exploatare a copilului, să asigure consilierea telefonică și să intervină prompt în cazurile urgente prin intermediul echipei mobile.
Specialiștii din cadrul DGASPC Alba, în perioada 2013 – 2019, au răspuns nevoilor a 183 de apelanți, fiecare dintre aceștia beneficiind de informare, consiliere și intervenție de specialitate, conform standardelor în vigoare.
Orice profesionist care lucrează în sistemul de protecţie a copilului – în servicii publice şi/sau private – trebuie să cunoască problematica cazurilor de abuz, neglijare, rele tratamente și exploatare a copilului şi să intervină activ în prevenirea şi eliminarea acestora. Pe lângă asistenţii sociali, educatorii, psihologii, asistenţii maternali din serviciile specializate, Legea nr. 272/2004 menţionează expres grupurile profesionale care au responsabilitatea de a identifica şi sesiza autorităţile competente despre situaţiile de risc şi de dificultate în care se pot afla copiii şi familiile lor: cadrele didactice, personalul medical, poliţiştii, juriştii, preoţii, precum şi angajaţii altor instituţii care vin în contact cu copilul.
Este important ca persoana care face sesizarea să ofere toate informaţiile relevante pe care le cunoaşte cu privire la situaţia de violenţă pe care o semnalează.
Protejarea copiilor de orice formă de violență este un drept fundamental, garantat de Convenția 5 cu privire la Drepturile Copilului , precum și de alte tratate și standarde cu privire la drepturile omului, iar sesizarea/raportarea cazurilor de violență este extrem de importantă pentru viața unui copil.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist în ultimele 12 luni. Care sunt motivele invocate
Peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist în ultimele 12 luni. Care sunt motivele invocate Potrivit datelor publicate de Institutului Național de Statistică, în ultimele 12 luni, peste 50% de români nu au putut consulta un medic specialist. Printre motivele invocate, în principal s-au numărat costurile ridicate ale consultațiilor, nedecontarea costurilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria 2024. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ana 2024. Care este originea numelui pe care îl poartă mii de românce
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfânta Maria Mică 2024. SMS-uri și urări pentru cei dragi, familie, colegi și prieteni care îşi celebrează, în 8 septembrie, ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Sfânta Ana 2024. URARI și felicitări de ”la mulți ani” pentru persoanele care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din cursul anului bisericesc