Publicitate electorală| Valentin-Cristian Oneț este candidatul PRO România la Primăria din Roșia Montană
Născut în 1963, la Câmpeni, Valentin-Cristian Oneț s-a căsătorit în anul 1989 și s-a stabilit definitiv la Roșia Montană. În prezent, este inspector de asigurări iar soția e auditor public intern la Primăria orașului Abrud. Împreună, au două fiice, una arhitect iar cealaltă economist.
A absolvit Școala Superioară de Afaceri București, Filiala Alba Iulia, specializarea Economie și Sociologie Rurală, cu examen de licență susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. De asemenea, are un master absolvit la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad, în specializarea Marketing, Audit și Expertiză Contabilă. Până în 2007, a fost director la Casa de Cultură ,,Ion Buteanu” din Abrud.
Principalele sale proiecte, menite să asigure prosperitatea Roșiei Montane, sunt:
- Elaborarea Planului Urbanistic General și a Planurilor Urbanistice Zonale, fără de care nu se poate face nimic în direcția dezvoltării comunei noastre.
- Realizarea unei rețele de apă potabilă care să facă posibilă racordarea tuturor locuitorilor comunei, inclusiv a celor din satul Dăroaia.
- Asigurarea de facilități pentru investitorii care creează locuri de muncă pentru locuitorii din comună.
- Realizarea unor drumuri de acces în toate satele comunei care să asigure circulația în siguranța al cetățenilor.
- Repararea podului peste râul Abrudel și a drumului de acces spre satul Dăroaia.
- Asigurarea transportului gratuit pentru toți cetățenii comunei, la Câmpeni și Abrud în zilele de sâmbătă și luni, cu autobuzul primăriei.
- Asigurarea transportului gratuit pentru elevi.
- Acordarea de parcele pentru tinerii din comună, pentru construirea de locuințe.
„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a votului dumneavoastră doresc să realizăm împreună toate proiectele pe care vi le propun. Deși, la ora actuală, comuna noastră se află pe marginea unei prăpastii, asemenea păsării Phoenix ea poate renaște din propria-i cenușă. ÎMPREUNĂ, UNIȚI, PUTEM RECLĂDI ROȘIA MONTANĂ”, a transmis Valentin-Cristian Oneț.
PE 27 SEPTEMBRIE 2020 VOTAȚI:
poziția 1 pe buletinele de vot pentru Primar
ONEȚ VALENTIN-CRISTIAN
și
poziția 2 pe buletinele de vot pentru Consiliul Local
Candidații Partidului PRO România:
- ONEȚ VALENTIN-CRISTIAN – inspector de asigurări.
- LAZEA DANIEL – contabil șef la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și președintele composesoratului Roșia Montană.
- SZEKELY OVIDIU (PIKI) – un mic întreprinzător în zonă.
- BOBAR EUGEN – fost director al școli din comună, un apreciat profesor si om de caracter.
- BAR NICOLAE – fost maistru și un bun gospodar.
- COSMA STEFAN – fost tehnician silvic, un om care păstrează tradiția agricolă a locului în creșterea animalelor.
- BERINDEIE VASILE ALIN – un tânăr muncitor care dorește prosperitatea comunei noastre.
- COTEȚ RADU CONSTANTIN – un întreprinzător local în transportul cu TAXI.
- CORCHEȘ ALINA ELENA – o tânăra șomeră, care își dorește un viitor mai sigur și locuri de muncă pentru tinerii din comună.
- JURCA LUCIAN NICOLAE – un tânăr electromecanic care dorește relansarea economică a comunei.
COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA
PUBLICAT / EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro
CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Bogdan Dogar, președinte USR Alba: Democrația e în pericol. O putem salva, duminică, la urne!
Publicitate electorală | Bogdan Dogar, președinte USR Alba: Democrația e în pericol. O putem salva, duminică, la urne! Extremismul, care mai ieri părea o chestiune marginală, acceptabilă în limitele democrației, ne amenință astăzi nu doar valorile și principiile, ci însăși existența democrației. Citește și: Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Dogar Bogdan, președinte USR Alba: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 11 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 4 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 4 zile
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?