Publicitate electorală| Reabilitarea infrastructurii culturale este un act de respect pentru valorile naţionale
Cultura este motorul dezvoltării în plan rational, creativ şi emoţional. Un act de cultură nu este doar o reprezentare ad-hoc, un fapt al prezentului născut dintr-o idee mai mult sau mai puţin volatilă. Un act de cultură este, în esenţa sa, un cumul de experienţe venite din generaţii şi, în acelaşi timp, o proiecţie de viitor.
Pentru orice comunitate, cultura la nivel instituţional este cea care dă, în ultimă instanţă, măsura gradului de civilizaţie şi care reprezintă o veritabilă carte de vizită. Pentru a susţine o astfel de cultură, este nevoie însă de o infrastructură solidă, care să pună în valoare zestrea de tradiţii şi obiceiuri, moştenirea istorică şi, nu în ultimul rând, capacităţile individuale şi colective. Mai pe scurt, ca orice lucru statornic şi bine aşezat, cultura trebuie să aibă şi ea “casa” ei.
Judeţul Alba beneficiază de o reţea bine structurată şi în continuă expansiune, cu veritabile “case” în care actul cultural se desfăşoară în cele mai propice condiţii.
În cadrul infrastructurii culturale, Consiliul Judeţean Alba deţine individual sau în parteneriat cu diferite administraţii publice, muzee, case de cultură, săli de spectacole, biblioteci şi alte lăcaşuri de cultură.
„Câmpia libertăţii de la Blaj”, un loc cu o puternică încărcătură emoţională, este unul dintre obiectivele culturale susţinute de către Primăria Municipiului Blaj în parteneriat cu CJ Alba. Tot la Blaj, un alt parteneriat dintre CJ Alba şi autorităţile locale a readus la viaţă Palatul Cultural, o bijuterie arhitectonică şi unul dintre cele mai importante edificii culturale din judeţul Alba.
Construit în secolul XIX, în stil renascentist, primind prin extinderi ulterioare note baroce şi neoclasice, Castelul Sâncrai a fost mutilat, asemenea multor edificii de gen, de către autorităţile comuniste. Restaurat de către Consiliul Judeţean Alba şi cu grijă şi respect pentru autentic, Castelul Sâncrai a primit o nouă funcţionalitate, devenind un reper de mare valoare pe harta culturală a judeţului.
Într-un registru pitoresc regăsim o altă „casă” a culturii din Alba, în comuna Bucium. Aici se află Casa Fefeleaga, construită de Consiliul Judeţean Alba, pe un teren care aparţinuse Sofiei Danciu, ţăranca ce l-a inspirat pe Agârbiceanu să scrie nuvela „Fefeleaga”. Expoziţia face parte dintr-o amplă reţea de colecţii etnografice ce marchează ca o reţea spirit şi talent românesc, întreg teritoriul judeţului.
Muzeul „Avram Iancu” din localitatea cu acelaşi nume, a fost redat publicului de către Primăria Avram Iancu şi Consiliul Judeţean Alba după ample lucrări de reabilitate, finalizate în anul 2013, îndeplinind o datorie de onoare pentru cel mai iubit erou al Ardealului.
Alba Iulia este unul dintre cele mai importante centre culturale ale Transilvaniei, fapt ce îi conferă valenţe atât în plan social, cât şi economic, prin dezvoltarea, şi prin această latură, a turismului. Sala Unirii, simbol a unităţii naţionale, restaurată prin grija Consiliului Judeţean Alba, este poate cel mai vizitat obiectiv cultural din Alba Iulia şi din întreg judeţul Alba.
Revitalizând o clădire monument istoric şi anume primul spital militar din ţară, administraţia judeţeană a creat un muzeu al icoanei – Museikon – unic în România, unde pot fi admirate, printre altele, cele mai vechi icoane datate din Transilvania, dar şi rarităţi bibliofile.
Centrul de cultură „Augustin Bena”, instituţie ce îşi desfăşoară activitatea în subordinea Consiliului Judeţean Alba, este un promotor al culturii autentice, având drept obiect de activitatea atât conservarea, promovarea şi valorificarea culturii, cât şi educaţia şi formarea tinerilor în domeniul artelor și meșteșugurilor tradiționale.
Un teatru pentru cei mici şi cei mari deopotrivă, „Prichindel” este un nume cu renume în întreaga ţară. Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, care se desfăşoară aici, a obținut Premiul special acordat de către Senatul UNITER în 2018, este o certificare a calităţii actului artistic realizat la Alba Iulia.
Un proiect de viitor al Consiliului Judeţean Alba este refuncţionalizarea, restaurarea şi revalorificarea Bastionului Sf. Mihail, incintă ce va cuprinde un spaţiu destinat Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” şi o sală de teatru underground.
Grija pentru cultură este nu doar o datorie civică, ci şi o măsură a respectului datorat valorilor transmise prin generaţii, iar judeţul Alba este un bastion al culturii şi spiritualităţii româneşti.
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Bogdan Dogar, președinte USR Alba: Democrația e în pericol. O putem salva, duminică, la urne!
Publicitate electorală | Bogdan Dogar, președinte USR Alba: Democrația e în pericol. O putem salva, duminică, la urne! Extremismul, care mai ieri părea o chestiune marginală, acceptabilă în limitele democrației, ne amenință astăzi nu doar valorile și principiile, ci însăși existența democrației. Citește și: Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Dogar Bogdan, președinte USR Alba: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 11 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 4 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 4 zile
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?