Rămâi conectat

Politică Administrație

Viitoare planuri de finanțare a activităților sportive la Alba Iulia. Voicu Paul : „bugetul pe care-l putem susține în anul următor pentru acest program: 1 milion de lei.”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, viceprimarul cu atribuții de primar, Voicu Paul, își anunță punctul de vedere cu privire la importanța sportului si de asemenea își transmite dorința de a  susține activitățile sportive în Alba Iulia.

Sunt mulți cei care privesc de pe margine și găsesc, de multe ori cu rea-intenție sau din necunoaștere, chiar și între 10 lucruri bune, unul „rău”. Și, da, e ușor să critici administrația, dacă privim și doar stadionul. Însă, eu cred în dialog sincer și argumente verificabile, care pot rezolva cu adevărat problemele.

Privesc lucrurile la 360 de grade. Și cred că o comunitate nu înseamnă doar drumuri asfaltate. M-am întâlnit, ieri, cu mulți dintre antrenorii cluburilor sportive care activează în Alba Iulia. Vreau ca împreună cu aceștia să punem la punct detaliile unui program local de finanțare a sporturilor de masă, cu țintă exactă către copii.

Am adus în față posibilitățile reale pe care le aveam de a le susține activitatea în perioada de pandemie, dar și felul în care putem încuraja implicarea copiilor în sport, pe modelul în care am susținut cursurile de înot din școli. Pornind de la vouchere acordate copiilor pentru echipamente, până la susținerea competițiilor sportive. Am avansat și bugetul pe care-l putem susține în anul următor pentru acest program: 1 milion de lei.

Arătătorul îndreptat unii către alții și statul pe margine nu mișcă nimic. Decât vorbitul despre orice și de toate, prefer să punem lucrurile ”pe roate”.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Satul Dumitra, din comuna Sântimbru, va avea rețea de canalizare: A fost semnat contractul de finanțare

Bera Larisa

Publicat

în

Satul Dumitra, din comuna Sântimbru, va avea rețea de canalizare: A fost semnat contractul de finanțare Astăzi, 22 iulie 2024, a fost semnat contractul de finanțare al proiectului care prevede construirea rețelei de canalizare în satul Dumitra din comuna Sântimbru, a anunțat Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru. Citește și: FOTO | Două stații de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea