Creșterea pensiilor cu 40% și majorarea salariilor profesorilor din acest an, reintroduse în lege de către PSD
A fost reintrodusă, miercuri, în lege, de către PSD, majorarea pensiilor cu 40% începând cu data de 1 septembrie, dar și creșterea salariilor profesorilor din aces an, amendând astfel ordonanța de urgență de rectificare a bugetului adoptată de către Guvernul Orban luna trecută, conform căreia majorarea pensiilor fusese redusă la 14%, iar creșterea salariilor profesorilor fusese amânată pentru anul viitor.
De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în 2021. Și în cazul acestui amendament, dacă legea trece de votul din plen, programat săptămâna viitoare, intră în vigoare legea care prevede majorarea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020.
O altă modificare la legea bugetului de stat este alocarea unei sume de 400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.
Fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a declarat în ședința comisiei că dacă Guvernul va crește salariul minim și va angaja 2 milioane de oameni vor putea susține creșterea pensiilor cu 40%.
„Dragi colegi liberali, avem peste 2 milioane forță de muncă neocupată. Creați locuri de muncă. Vom avea contribuții mai mari. Creșteți și salariul minim și ultima soluție pe care noi PSD o dăm, recuperați arierartele care au crescut cu peste 10 miliarde în acest an. Sumele deci sunt asigurate. Votați acest amendament astfel încât părinții și bunicii noștri să se bucure de pensiile lor”, a spus Budăi.
Și fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici a interveni la dezbaterile din comisii.
„Ca fost ministru de finanțe spun că se pot găsi resurse și această lege poate fi aplicată”, a declarat Teodorovici.
Deputatul USR, Claudiu Năsui, a fost singurul parlamentar care a votat împotriva amendamentelor impuse de PSD, în condițiile în care liberalii nu au participat la ședință. Strategia PNL a fost să lipsească de la lucrările comisiei pentru a nu asigura cvorumul de ședință astfel încât să nu se țină comisia. Au lipsit și parlamentarii PMP și UDMR, însă în cele din urmă PSD a reușit să strângă suficienți parlamentari astfel încât să se desfășoare lucrările comisie.
„Nu cred că e un șoc pentru nimeni că toți economiștii din românia consideră că impactul acesta este nesuportabil. Dacă ne uităm foarte puțin avem deja un deficit de 4,7% în iulie și e preconizat să ajungă aproape de 10%. Țara aceasta nu o să poată plăti aceste pensii decât într-un singur mod. Nicio țară din lume nu a crescut cu 40% de o lună la alta fără să fi găsit o resursă de aur, de petrol. Ce se va întâmpla dacă legea va intra în vigoare: împrumuturi masive pe piețele interne sau externe. Acest amendament nu are cum să se transforme în ceva bun pentru România”, a declarat Năsui, la lucrările comisiei.
Ședința de plen în care senatorii și deputații vor vota raportul comisiilor de specialitate este programată săptămâna viitoare.
Sursa: digi24.ro, g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Gheorghe Crăciun, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, din Sebeș, a încetat din viață la venerabila vârstă de 100 de ani: ”Eroii nu mor niciodată”
Gheorghe Crăciun, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, din Sebeș, a încetat din viață la venerabila vârstă de 100 de ani: ”Eroii nu mor niciodată” Veteran al celui de-a Doilea Război Mondial, Crăciun Gheorghe, din Sebeș, a încetat din viață la sfârșitul săptămânii trecute la venerabila vârstă de 100 de ani. Citește și: Mesaje […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO: O profesoară de la Colegiul Militar din Alba Iulia, „Omul Anului 2023” pe Statul Major al Forţelor Aeriene
-
Actualitateacum 4 zile
Codul rutier 2024: Ce pedepse riscă șoferii români care conduc băuți, în funcție de nivelul de alcoolemie
-
Ştirea zileiacum 4 zile
VIDEO | Nicușor Stanciu, căpitanul României, a primit placheta de onoare a ISU Alba: ”Sunt mândru și onorat să mă aflu aici! Nu vă zic cel mai bun să câștige, pentru că toți sunteți învingători”