Rămâi conectat

Politică Administrație

Publicitate electorală| Dragi albaiulieni, anul acesta, începem școala cu examenul la „responsabilitate”!

Andreea Ștefan

Publicat

în

E primul an școlar pe care suntem obligați să îl începem altfel, dar cred în capacitatea noastră de a ne adapta. De a fi responsabili și de a învinge vremurile. În tot ceea ce ține de noi, ca primărie, m-am asigurat că școlile, grădinițele și creșele din oraș au toate condițiile pentru a începe în siguranță. Din toate punctele de vedere.

De asemenea, anul acesta, rețeaua de învățământ preșcolar și școlar din Alba Iulia a beneficiat de cea mai mare susținere finaciară pentru modernizări și dotări. Pornind de la transformarile majore prin care au trecut Școala Liviu Rebreanu, Liceul Sportiv sau Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian”, până la renovările majore din peste 10 grădinițe. Reamintesc faptul că, în ciuda restricțiilor de angajare a îngrijitoarelor din grădinițe, am reactivat proiectul ”Micul Prinț”, prin care susținem financiar salarizarea acestui tip de personal, atât de necesar pentru cei mici.

Am introdus, în școlile aglomerate din oraș, scannere termice pentru a putea face accesul pe mai multe intrări. Nu mai puțin important, sunt montate în fiecare sală de clasă recipiente cu dezinfectant.

Nu vă ascund că am și eu emoții, fiindcă mă interesează sănătatea fiecărui albaiulian. Vă îndemn să țineți cont de ce vă comunică reprezentanții unităților de învățământ și urmați-le recomandările.

Nu putem rămâne încremeniți într-o vacanță continuă, asa că e momentul să fim îndrăzneți. De data asta, cu precauție, empatie și solidaritate. Pentru că ne privește pe toți, om cu om.

Personal, vă stau la dispoziție pentru orice nelămurire pe care o aveți. Pentru orice „minus” pe care îl constatați. Și receptiv la orice idee care e utilă.

Dascălilor, multă inspirație și generozitate! Elevilor, îndemnul de a avea parte prin carte! Părinților, răbdare și încredere!

La Alba Iulia, viața merge înainte!

Comandat de Partidul Național Liberal, Distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Satul Dumitra, din comuna Sântimbru, va avea rețea de canalizare: A fost semnat contractul de finanțare

Bera Larisa

Publicat

în

Satul Dumitra, din comuna Sântimbru, va avea rețea de canalizare: A fost semnat contractul de finanțare Astăzi, 22 iulie 2024, a fost semnat contractul de finanțare al proiectului care prevede construirea rețelei de canalizare în satul Dumitra din comuna Sântimbru, a anunțat Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru. Citește și: FOTO | Două stații de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea