Publicitate electorală| Scrisoarea unui tânăr către albaiulieni
Au trecut 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, timp în care generația mea a așteptat să crească pentru a prelua România de mâine. Acum a venit timpul ca eu și cei de vârsta mea să construim România de mâine. Dar România de mâine trebuie construită de jos, de la talpa țării, din comunitățile noastre locale. Degeaba plecăm toți din micile noastre orașe și sate și supraaglomerăm Clujul, Sibiul sau Timișoara. Ele au deja drumul lor. Dar ce se întâmplă cu drumul nostru?
Am început acum câteva săptămâni să vorbesc cu sute de oameni pe stradă. Poate m-ați văzut și voi, sunt cu câte 5-10 tineri de vârsta mea, prietenii mei, care cred în ceea ce propun eu pentru Alba Iulia, cred în visul meu pentru acest oraș. În această campanie, de la foarte mulți albaiulieni am auzit ”nu mă interesează politica”, ”sunteți toți la fel”, ”nu se va schimba nimic”. Am stat și m-am gândit, apoi m-am întrebat cum, în 30 de ani, actuala clasă politică a reușit să deznădăjduiască un întreg popor? Cum, în 30 de ani, în loc să fim mai uniți, suntem mai dezbinați? Cum în 30 de ani, nu mai există speranță că putem face politică în interesul oamenilor? Apoi m-am mai gândit puțin și am primit un răspuns.
Pentru că cei ca mine nu au avut curajul să vină în față. Sau nu au fost lăsați. În România ultimilor 30 de ani, tinerii mereu au fost opriți din a se exprima, din a ieși în față și a modela lumea după visurile și nevoile lor. Din această cauză, TINERII PLEACĂ DIN ȚARĂ! Pentru că nu li se acordă șansa de A DEMONSTRA, fiind judecați după PREJUDECĂȚI! Iar dacă totuși li se acordă șansa, sunt târâți prin noroi!
Am avut curajul să nu mă opresc la probleme, să trec peste această realitate și să vin cu soluții. Sunt un om care, până la vârsta de 25 de ani, am reușit să învăț și să trăiesc foarte multe experiențe. Viața mea este un șir neîntrerupt de procese de învățare. Am copilărit și trăit în Alba Iulia, dar am avut șansa să văd și alte locuri minunate ale lumii. Am muncit și trăit aproape 5 ani în Statele Unite ale Americii și am vizitat zeci de țări. Am decis să revin acasă, acolo unde liniștea și confortul dat de cei din jur te ajută să pui în practică tot ceea ce ai acumulat. Dar ce văd?
Văd un oraș tot mai trist, singur și pustiu. Văd un oraș blocat parcă în trecut. De la străzile neasfaltate, până la blocurile gri din perioada ceaușistă, Alba Iulia parcă nu mai poate. Nu mai poate să respire în același aer vechi, degradant și plicticos al anilor de mult apuși. Și mă întreb: unde s-a greșit? Dar, după 30 de ani în care lucrurile au mers din inerție, parcă nu mai e vorba de greșeală. E destin. Dar putem noi, oare, să ne schimbăm destinul? Sigur că da!
Pentru că cred în puterea omului de a ”sfinți” locul în care șade, am luat pixul și am înșirat pe hârtie o serie de probleme pe care eu, un albaiulian de 25 de ani, le vede în jurul lui:
-Casele și străzile se inundă la primele ploi;
-Oamenii își rup mașinile pe străzile neasfaltate
-Pista de atletism și stadionul Unirea sun în paragină;
-Cinema Dacia și Columna sunt închise;
-Ștrandul de la Schit este închis;
-Gunoaiele stau cu zilele în spatele blocurilor și miros;
-Tinerii nu au unde să-și petreacă timpul liber;
-Tinerii care pleacă definitiv din Alba pentru a-și găsi un trai mai bun;
-Construirea de case și blocuri se face haotic, fără respectarea unui Plan Urbanistic;
-Oamenii de afaceri fug de Alba Iulia;
-Firmele nu au facilități fiscale;
-Albaiulienii nu au locuri de parcare și, când găsesc, sunt foarte scumpe;
-Cetatea Alba Carolina încep să se degradeze;
-Elevii au printre cele mai mici burse din țară;
Serios, vă place să trăiți așa? Mie nu!
De aceea, am decis să mă implic în comunitatea mea, să trec peste toate obstacolele și să candidez independent la Consiliul Local Alba Iulia.
De ce independent?
-Pentru că albaiulienii, pe bună dreptate, și-au pierdut încrederea în actuala clasă politică;
-Pentru că oamenii vor să voteze oameni, nu partide;
-Pentru că mă simt liber;
-Pentru că prietenii, familia și albaiulienii cu care vorbesc vor să mă voteze pe mine, nu un partid;
-Pentru că așa pot reprezenta pe toți elevii, studenții și tinerii din Alba, indiferent de credințele lor politice;
De ce este important să veniți la vot 27 ?
1.Pentru că doar așa putem promova tinerii în politică și administrație.
2.Pentru că am cele mai bune intenții de a face doar bine pentru Alba Iulia.
3.Pentru că doar așa putem împrospăta clasa politică.
4.Pentru că am experiența economică și administrativă necesară pentru a fi consilier local.
5.Pentru că mie chiar îmi pasă de Alba Iulia!
În calitate de viitor consilier local îmi doresc să fac ceea ce nu a făcut niciunul până acum: să ascult oamenii. Vreau să fac exact cum am văzut în Statele Unite; să merg timp de 4 ani în fiecare cartier, pe fiecare stradă, să mă întâlnesc cu ONG-urile, să discut cu elevii, cu studenții, cu mediul de afaceri. Vreau să merg să discut cu asociațiile de proprietari, cu pensionarii care joacă șah în parc, cu părinții care stau cu copii în parcurile de joacă. Vreau să mă ocup de școala sau liceul în care voi fi desemnat ca membru în consiliul de administrație ca de propria mea casă. Eu nu fug de oameni ca alții, pentru că nu am de ce. Pe scurt, vreau transparență, vreau să fiu un liant între administrație și oameni și vreau să ascult problemele albaiulienilor și să scriu proiecte de hotărâre doar în acord cu aceste probleme și nevoi.
Cel mai important pentru mine este ca administrația să fie sinceră cu cetățenii, să nu le mai promită marea cu sarea și apoi să fie de negăsit timp de 4 ani. De asemenea, administrația trebuie să rezolvem permanent problemele din comunitate, nu doar în campanie electorală. Sunt sigur că albaiulienii văd și dezaprobă acțiunile electorale de marcare a drumurilor publice, de anunțare a unor proiecte de investiții, de cârpeală a unor străzi sau de acordare a gratuității pentru elevi la transportul local, toate apărute peste noapte în campanie electorală. Sinceritatea și onestitatea administrației și a politicienilor în relația cu cetățenii sunt vitale dacă vrem să construim ceva serios și trainic.
Când vine vorba de probleme, vreau să le rezolv mai întâi pe cele punctuale: containere de gunoi subterane care să se deschidă cu piciorul nu cu mâna, centru de ecarisaj și program de adopție a câinilor fără stăpân, semnalizarea și marcarea pistelor pentru biciclete din Cetate, colectarea frecventă a gunoiului din spatele blocurilor, pungi și coșuri de gunoi stradale pentru animale, poliție locală competentă și prezentă la toate incidentele locale.
Pe termen mediu, îmi propun: fără hârtii în Primărie, majorarea burselor elevilor la 300 lei, facilități fiscale pentru firmele care investesc în Alba, chirii reduse pentru comercianții din Cetate, eliminare taxă pentru certificatul de producător, gratuitate la transportul public pentru studenți, spații de joacă pentru copii sigure și moderne; table SMART în fiecare școală și liceu, internet gratuit în fiecare unitate de învățământ, reabilitarea pistei pentru alergat de pe stadion și a vestiarelor, spațiu închis și încălzit pentru jucătorii de șah din parcuri, construirea de noi parcuri rezidențiale în cartierele Bărăbanț, Orizont, Micești, Pâclișa și Oarda.
Pe termen lung, îmi doresc: program multianual de asfaltare a tuturor străzilor, nou PUZ pentru dezvoltarea unei zone de business a orașului, piste pentru bicicliști, reabilitarea Cinemaului Dacia și Columna, construirea a 3 creșe în 4 ani, reabilitarea totală a stadionului Unirea, izolarea termică a tuturor blocurilor din Alba Iulia, construirea în parteneriat public-privat a unui centru de agrement, program local de finanțare a start-up-urilor pentru tineri, program local de finanțare a firmelor de exercițiu și a întreprinderilor simulate, achiziționarea de tablete și laptopuri pentru fiecare cadru didactic și elev, cortină forestieră în jurul orașului (proces etapizat de împădurire).
Dacă și tu îți dorești toate aceste lucruri, dă o șansă generației mele să se impună în administrația locală și susține-mă să devin consilier local independent al municipiului Alba Iulia.
Sunt Florea Paul Victor, am 25 de ani și sunt 99%
Comandat de CANDIDAT INDEPENDENT, FLOREA PAUL VICTOR, functia de consilier local al MUN. Alba Iulia.
PUBLICAT / EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/
CUI mandatar financiar 24200153
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției Administrația Municipiului Blaj a lansat în 28 noiembrie 2024 licitația în SEAP pentru poriectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Blaj”. Citește și: Contractul de peste 10 milioane de lei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 18 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum o zi
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 4 zile
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?