Numărul angajaţilor în România a scăzut cu 1,9% în trimestrul doi al 2020. 5 milioane de oameni au rămas fără loc de muncă în Europa
Datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) arată că numărul angajaţilor a scăzut cu 2,7% în cele 27 de state membre ale UE şi cu 2,9% în zona euro, comparativ cu precedentele trei luni.
Acestea sunt cele mai semnificative scăderi de când se publică datele, respectiv 1995. Numărul angajaţilor a scăzut cu 0,3% în UE şi cu 0,2% în zona euro în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni.
Pe baza datelor ajustate sezonier, Eurostat estimează că, în trimestrul doi din acest an, 203,1 milioane de persoane erau angajate în UE, din care 155,6 milioane în zona euro. Ca efect al pandemiei, numărul angajaţilor a scăzut cu 5,1 milioane în zona euro (minus 3,2%) şi cu 6,1 milioane în UE (minus 2,9%), comparativ cu cel mai ridicat nivel înregistrat în trimestrul patru din 2019.
În România, numărul angajaţilor a scăzut cu 1,9% în trimestrul doi din acest an, comparativ cu precedentele trei luni.
În trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, numărul angajaţilor a coborât în toate cele 27 de state membre UE, cu excepţia Maltei (unde s-a înregistrat un avans de 0,6%). Cel mai sever declin a fost raportat în Spania (minus 7,5%), Irlanda (minus 6,1%), Ungaria (minus 5,3%) şi Estonia (minus 5,1%), iar cel mai redus în Luxemburg, Belgia, Cipru, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Germania, Cehia, Suedia şi România.
În ritm anual, în trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, numărul angajaţilor a scăzut cu 3,1% în zona euro şi cu 2,9% în Uniunea Europeană. Sunt de asemenea cele mai semnificative scăderi de când se publică aceste date, respectiv 1995.
Numărul angajaţilor a crescut cu 0,4% în UE şi în zona euro în primul trimestru din 2020, raportat la perioada similară din 2019.
Deşi impactul pandemiei asupra numărului de angajaţi a fost relativ moderat datorită schemelor guvernamentale de sprijin, scăderea numărului de ore lucrate a fost mult mai pronunţată. Numărul de ore lucrate a coborât cu 10,7% în UE şi cu 12,8% în zona euro în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni. În România, numărul de ore lucrate a fost mai mic cu 2,5% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni.
În ritm anual, în trimestrul doi din 2020 comparativ cu perioada similară din 2019, numărul de ore lucrate a scăzut cu 13,8% în UE şi cu 16,6% în zona euro. Ambele date reprezintă cel mai sever declin de la publicarea acestor date. În România, numărul de ore lucrate s-a diminuat cu 2,9% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Explozie de locuri de muncă la stat în 2024: 5.000 de posturi noi, doar în luna august. În ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări
Explozie de locuri de muncă la stat în 2024: 5.000 de posturi noi, doar în luna august. În ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări Conform unei platforme de angajări online, 20.000 de posturi noi au fost scoase la bătaie în acest an, dintre care 5.000 doar în luna august. 10% din totatul ofertelor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria 2024. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de Sfânta Maria Mică 2024. SMS-uri și urări pentru cei dragi, familie, colegi și prieteni care îşi celebrează, în 8 septembrie, ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din cursul anului bisericesc
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Sfânta Maria Mică 2024: Ce nume sunt sărbatorite în 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje haioase de Sfânta Maria 2024: Ce SMS-uri și urări amuzante poți trimite de Sf. Maria