Astăzi, în Cupa României, Arieșul Mihai Viteazu – Industria Galda de Jos | Divizionara terță, cu juniorii și fără antrenor principal
Astăzi, de la ora 16.30, în turul întâi al Cupei României, faza națională, se dispută întâlnirea dintre Arieșul Mihai Viteazu (Liga a 4-a Cluj) și Industria Galda de Jos.
Spre deosebire de ediția precedentă a competiției “KO”, când divizionara terță a reușit cea mai importantă performanță din istoria clubului, calificarea în “16”-imile de finală (dispută pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, scor 0-1), de data aceasta găldenii nu-și propun un parcurs prea lung în Cupa României, întrucât anul trecut lupta pe două fronturi a afectat evoluțiile din Liga a 3-a, retrogradarea fiind o chestiune extrem de serioasă, salvarea venind prin “înghețarea” campionatului.
În consecință, Industria va aborda acest meci ce inaugurează ediția 2020/ 2021 cu un efectiv bazat cu preponderență pe tineri, odihnindu-și majoritatea titularilor (în primul unsprezece vor fi tineri cu vârste între 16 și 19 ani), în perspectiva meciului de sâmbătă, 12 septembrie, de la Reghin, contând pentru etapa inaugurală a Ligii a 3-a. În plus, după ce Frențiu a fost depistat pozitiv, jucătorii au efectuat luni o serie de teste pentru COVID-19 (ieri se așteptau rezultatele), iar în urma anchetei epidemiologice antrenorul Paul Ciucă a intrat în izolare până în 15 septembrie (și va absenta de pe banca tehnică de la întâlnirile acestei săptămâni). Industria revine pe gazon după șase luni de pauză, singurul joc disputat în acest an fiind în 7 martie, în urmă cu 187 de zile (3-0 pe teren propriu cu CFR Cluj II).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu CSM Târgoviște Volei Alba Blaj s-a calificat în „careul de ași” al Diviziei A1, după două partide adjudecate în „Alba Blaj” Arena, cu CSM Târgoviște. În a doua confruntare scorul a fost 3-1 (25-15, 23-25, 27-25, 25-15), cu multe emoții pentru echipa din […]