Accesul interzis în grădinițe pentru părinții și bunicii care își duc sau își iau copiii. Ghidul oficial lansat de minister
Ghidul pentru învățământul preșcolar stabilește ca accesul părinților în interiorul grădiniței să nu fie permis, copiii urmând să fie preluați de la poarta unității de învățământ de către o persoană desemnată de director și, în același fel, vor fi conduși spre ieșire.
Această persoană desemnată are în responsabilitate preluarea tuturor copiilor care la grădiniță vin pe un interval de timp ce se poate întinde pe o oră întreagă, se poate crea aglomerație dacă vin mai mulți în același timp, dar și așteptare la poartă, atât la venire, cât și la plecare. Nu este clar precizat în ghid nici cine îi îmbracă/dezbracă pe copii și cine îi pregătește de cursuri/plecare.
“Nicio altă persoană, în afară de copii şi personalul unităţii, nu va fi admisă, în afara cazurilor excepţionale, unde este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Măsuri speciale vor fi luate pentru admiterea personalului de sprijin în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)”, mai prevede ghidul.
Potrivit sursei citate, copiii care fac parte dintr-un grup în risc (boli cronice, precum obezitate severă şi diabet, dizabilităţi, boli rare, imunodeficienţe) vor reveni în unitatea de învăţământ cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor. Pentru cazul în care aceştia nu pot reveni, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii de a organiza continuarea procesului educaţional la distanţă.
În ghid se recomandă folosirea mai multor uşi de acces, dacă există, iar în cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este “esenţială”.
De asemenea, se poate intra eşalonat la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri (aripi, etaj etc.).
Pentru grădiniţe, este menţionată realizarea unor trasee bine delimitate şi semnalizate în incinta unităţii de învăţământ (chiar şi în sala de grupă) şi în spaţiul aferent din curte.
Totodată, în sălile de grupă vor trebui să fie maximum 20 de copii cu 2 adulţi.
“Conducerea unităţii de învăţământ se va asigura că există o listă de persoane de rezervă pentru înlocuirea personalului în situaţiile speciale de îmbolnăvire sau de suspiciune de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 (pensionari, suplinitori, studenţi ai facultăţilor de pedagogie etc.)”, se arată în documente.
La grădiniţele cu program normal (5 ore/zi), copiii vin cu pacheţelul de mâncare de acasă şi acesta este servit, de regulă, la ora 10,00.
“Personalul sau copiii cu temperatură crescută (depistată la domiciliu) sau cu probleme respiratorii nu vor intra în unitatea de învăţământ, vor rămâne la domiciliu. (…) Copiii sau membrii personalului care prezintă manifestări suspecte de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi izolaţi până la plecarea din unitatea de învăţământ, conform recomandărilor în vigoare”, mai prevede ghidul.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesor de la ASE: Sistemul de sănătate l-a lovit și pe „Mărgelatu”, așa cum i-a lovit pe toți românii
Profesor de la ASE: Sistemul de sănătate la lovit și pe „Mărgelatu”, așa cum i-a lovit pe toți românii Profesorul de la ASE, Cristian Păun, a discutat într-o postare pe una dintre rețelele de socializare despre sistemul de sănătate, care afectează mulți români și de ce să nu ne lăsăm înșelați de povestea recentă cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Politică Administrațieacum 4 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Politică Administrațieacum 4 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 2 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 4 zile
Duminica Tomii 2023. Ce e bine să faci pentru sănătate și viață lungă
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
11 mai 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia