Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă, Ioan Lazăr: Practicile interlope ale PNL (PD) nu mai pot fi tolerate!

Ziarul Unirea

Publicat

în

După ce am anunțat săptămânile trecute că membrii PNL (sau mai bine zis PD) declanșaseră o adevărată campanie pentru a convinge membrii ALDE să treacă în barca lor, odată cu depunerea listelor de candidaturi disperarea a căpătat noi laturi.

Duduienii din PD-L care au pus mâna pe PNL au început să depășească orice limită electorală și au ajuns să amenințe cu represalii prin toate mijloacele posibile pentru ca mai mulți candidați ALDE să se retragă din cursă!

În anul 2020 nu se mai pot accepta astfel de practici și dacă până acum am fost mai rezervat trag un semnal de alarmă asupra a ceea ce partidul-stat PNL (PD-fost PCR) îl reprezintă pentru județul Alba. Vom face plângeri penale către autoritățile abilitate ale statului român împotriva oricărui va folosi amenințările cu pierderea locului de muncă sau altele ce țin de siguranța personală și a familiei!

De data aceasta cei care au condus județul numai prin forța bocancului trebuie să înțeleagă faptul că și județul Alba face parte din România, iar în țara noastră pentru libertate am ieșit cu toții în stradă! Personal am făcut-o atunci, voi ști cum să acționez democratic și onest și acum!

Ioan Lazăr
Candidat ALDE la Președinția Consiliului Județean Alba
Președinte ALDE Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024 Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de apropat în ședința de joi, 25 iulie, acordarea unui sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea