Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Camera Deputaților se reunește astăzi în plen. Ordonanța privind alocațiile, primul punct pe ordinea de zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Camera Deputaţilor se reuneşte în sesiunea extraordinară astăzi, prima prioritate de pe ordinea de zi fiind proiectul de lege referitor la respingerea ordonanţei privind creşterea graduală a alocaţiei de stat pentru copii, transmite Agerpres.

Marţi, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a decis să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, în sensul respingerii ordonanţei.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Potrivit propunerii iniţiale, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi de miercuri se mai află completarea OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, care priveşte majorarea unor pedepse; proiectul pentru modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal; proiectul privind statutul poliţistului local; proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; proiectul pentru modificarea Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor; o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu referire la detaşarea personalului didactic.

Ar putea fi luat în discuţie şi proiectul privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.95/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea