Educația trebuie făcută pentru oameni și în acord cu necesitățile de dezvoltare ale comunității
În fiecare an, în perioada examenelor naționale, suntem asaltați cu statistici, cu „perle”, cu comentarii ale numeroșilor părerologi care umplu ecranul televizoarelor, fără să țină însă seama de cel mai important lucru: educația trebuie făcută pentru oameni, trebuie să țină cont de nevoile lor și de necesitățile de dezvoltare ale comunității.
La Consiliul Județean Alba noi am învățat de mult acest lucru. Legătura puternică cu mediul de afaceri local, bazată pe încredere reciprocă și dialog constant, dar și exemplul modelului educațional german, ancorat în realitățile economiei și bazat pe transmiterea de cunoștințe practice, utile, ne-au convins că trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini și să ne organizăm local pentru a putea să le oferim tinerilor din județul Alba și familiilor lor o pregătire care să le asigure un loc de muncă și nu doar o diplomă. Așa a apărut, în urmă cu mulți ani, Școala Profesională Duală pe model german de la Alba Iulia, care s-a dovedit un model de succes ce a fost apoi replicat în Sebeș, Blaj, Aiud Cugir și Ciumbrud.
Când unii pe la București desființau Școlile Profesionale sau le transformau într-un fel de școli ajutătoare, la care erau repartizați doar cei cu medii sub 5, noi, aici, în Regiunea Centru și în județul Alba, căutam soluții cot la cot cu mediul de afaceri și parteneri din străinătate ce au experiență de zeci de ani în acest domeniu. Din păcate, unii nu au fost interesați de viitorul tinerilor noștri sau de necesitățile economiei și probabil nici nu au înțeles prea bine aceste noțiuni, chiar dacă au fost miniștri ai Educației, ci au fost preocupați doar să le vândă tinerilor din România iluzii scumpe. Iluzii plătite atât cu bani mulți, dați la niște universități particulare ce s-a dovedit că vindeau diplome, dar și cu ani pierduți din viața acestor tineri, care s-au văzut nevoiți să o ia de la capăt cu învățătura sau să se orienteze spre domenii care nu aveau nici o legătură cu diploma din buzunarul lor. S-a dovedit însă că modelul nostru de abordare a fost cel câștigător și până la urmă școala duală a fost adoptată oficial la nivel național, printr-o modificare legislativă.
În ultimii ani, Consiliul Județean Alba a desfășurat o campanie susținută de informare și comunicare asupra șanselor pe care le oferă o școală profesională. Alături de companii serioase, de nume mari ale economiei românești, alături de cadre didactice, am căutat mereu să demontăm două mituri: acela că e rușine să mergi la profesională și nu la liceu și acela că școala profesională e un capăt de drum. Am constituit un grup de lucru la nivel județean, în care sunt implicați toți cei interesați, de la părinți până la companii, am mers în școli și am oferit explicații elevilor, am organizat întâlniri de informare cu familiile lor și caravane de descoperirea a meseriilor și oportunităților de lucru. Am făcut tot ceea ce ține de noi pentru a le oferi toate detaliile pentru a lua o decizie corectă pentru viitorul copiilor lor, în funcție de aspirațiile fiecăruia și de aptitudinile sale.
Nu am fost niciodată adeptul alegerii unei parcurs educațional doar pe baza mediei. Modelul implementat ani de-a rândul la noi în țară, potrivit căruia cei cu media mică erau automat repartizați la o profesională s-a dovedit extrem de păgubos pentru mentalitatea elevilor, părinților și chiar a cadrelor didactice și el stă la baza acestei rușini de a merge la profesională, la „munca de jos”. Meseriile s-au schimbat radical în ziua de astăzi și nimeni nu mai muncește în băltoacele de ulei la strung sau în munți de șpan, ori mânjit de vaselină până în albul ochilor, într-un atelier de depanare friguros și întunecos. Peste tot au apărut computerele și echipamentele moderne. Până și tractoarele din agricultură au devenit azi cel puțin la fel de comode ca o mașină de familie și înglobează atâta tehnologie încât sunt adevărate computere pe roți, comandate cu ajutorul sateliților și al senzorilor de înaltă precizie. Munca în fabrică nu mai este demult o muncă murdară, la fel cum nu mai este de mult o muncă cu brațele, ci a devenit o muncă în care trebuie să-ți folosești capul pentru a comanda mașini și echipamente moderne, pentru a gândi logic și a rezolva probleme.
Asta se învață acum la profesională și de aceea nimănui nu trebuie să-i fie rușine că este pregătit într-o astfel de școală. Școala profesională duală nu este batalion disciplinar ci este batalion de elită, în care sunt pregătiți adevărați meseriași. Cea mai bună dovadă este chiar rezultatul muncii lor: astfel de absolvenți de profesională, ce lucrează în mari companii internaționale din Alba, au devenit lideri de calitate la nivel mondial, în competițiile interne din fabricile lor, la întrecere cu muncitori din alte țări, cu o experiență mult mai mare.
Toți cei care au impresia că dacă au ajuns la profesională, nu vor mai avansa niciodată în viață, trebuie să știe că în ziua de azi nu mai este posibil să faci toată viața o meserie pe care ai învățat-o la începutul tinereții. Lumea de astăzi necesită flexibilitate, adaptare continuă și înțelepciunea de a alege corect. Mentalitatea ar trebui să fie orientată de succesul în viață și nu de denumirea job-ului. S-a văzut clar că o diplomă universitară într-un domeniu la modă, dar cu prea mulți absolvenți, poate oferi o satisfacție de moment mai mare, dar nu ține de foame! Acești tineri ajung, de multe ori, să se angajeze sub calificarea lor, pe salariul minim, sau ajung șomeri. Tocmai de aceea trebuie înțeles că școala profesionala de tip dual este un început de drum profesional și nicidecum un sfârșit de carieră. Ea le oferă tinerilor o meserie din care pot câștiga onorabil, asigurându-le un venit cu care pot face ce vor: pot merge mai departe la liceu, la facultate, la doctorat, sau pot continua să se specializeze la locul de muncă. Siguranța oferită de un venit stabil le oferă cel mai important lucru: libertatea de a alege! În plus, pe durata celor 3 ani de școală, primesc o bursă lunară de minim 400 de lei, rechizite gratuite și alte facilități, care diferă de la școală la școală: transport asigurat, cazare în internate, haine de lucru gratuite, etc.
Tocmai pentru că noi credem în școala profesională duală ca un început de drum, am pus Consiliul Județean Alba în rolul unui integrator care îi aduce laolaltă pe toți cei interesați. Am realizat împreună o strategie județeană, bazată de dialog și consultare, dar și pe puterea exemplului și pe poveștile de succes ale tinerilor care au absolvit deja aceste școli. Avem marele avantaj al unei relații de încredere reciprocă cu mediul de afaceri din județ și avem școli cu tradiție care se pot dezvolta și adapta. De aceea, ne dorim să extindem acest model dual și în alte domenii profesionale. Dacă la început domeniile au fost exclusiv tehnice, acum au apărut deja clase de alimentație publică, servicii sau agricultură. Este direcția în care vrem să ne dezvoltăm, pentru a putea fi competitivi în domeniul turismului, agriculturii, serviciilor sociale și de îngrijire la domiciliu a persanelor cu nevoi specifice, industriei alimentare și vinificației sau construcțiilor civile, instalațiilor, silviculturii și protecției mediului. Împreună cu universitățile din Alba avem în vedere elaborarea de studii și strategii, pentru că apar meserii noi și e nevoie să fim pregătiți, dar și adaptarea ofertei lor educaționale pentru salariații care vor să urmeze o facultate sau un parcurs de formare continuă. În plus, vom investi în dotarea laboratoarelor și atelierelor care deservesc aceste școli și avem în vedre chiar introducerea unui program de masă caldă zilnică pentru elevii de la școala profesională duală.
Avem planuri mari de viitor și le vom duce în direcția bună, pentru că ne implicăm într-un dialog constructiv continuu, alături de elevi, familii, agenți economici, școli. Această relație nu este unidirecțională și nu vizează doar nevoia de forță de muncă a agenților economici din județ. Vizează nevoile oamenilor și ale comunității în ansamblu, vizează o acțiune de durată în care suntem cu toții parteneri și ne sprijinim unii pe alții pentru binele tuturor și al fiecăruia în parte.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | USR Alba: Campania se încheie, lupta continuă la urne!
USR Alba: Campania se încheie, lupta continuă la urne! Alba nu trebuie să cadă în mâna extremismului, o poartă atât de ușor deschisă de către partidele clasice, prin corupția care le caracterizează și incapacitatea de a răspunde așteptărilor oamenilor. România, și mai cu seamă Alba, trebuie să păstreze drumul democrației, drumul pro-european și euro-atlantic, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 8 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte