Rămâi conectat

Ştirea zilei

Lista cu candidaţii la alegerile de sâmbătă, ţinută la secret de PDL Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Democrat-liberalii din Alba păzesc cu străşnicie lista cu candidaturile pentru alegerile din partid de sâmbătă, 5 februarie. Deşi secretarul general al PDL Alba, Alexandru Pereş, a promis în cadrul conferinţei de la sfârşitul săptămânii trecute că cel mai târziu luni, 31 ianuarie, lista va deveni publică odată cu validarea ei, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Demersurile făcute la partid au rămas fără răspuns din cauză că niciunul dintre liderii democrat-liberalilor nu şi-a dat până la urmă acordul pentru transmiterea listei către presă, pasându-şi responsabilitatea de la unul la altul. Secretomania manifestată de PDL este inexplicabilă având în vedere că tocmai liderii partidului au anunţat încă de vineri, 28 ianuarie, din ultima zi în care erau permise înscrierile, că pentru funcţia de preşedinte există o candidatură unică, cea a lui Mircea Hava, pe care democrat-liberalii şi-l doresc pe mai departe în fruntea lor. Surprizele ar putea apărea însă pentru celelalte funcţii de la vârf, şi anume cea de secretar general unde viceprimarul din Sebeş, Adrian Bogdan (foto), ar vrea să-i ia locul lui Alexandru Pereş. Bogdan spune că a venit vremea ca tinerii să fie lăsaţi să se afirme, iar partidul nu poate fi condus de la Bucureşti, cu trimitere directă la Pereş care este vicepreşedinte al Senatului şi este prezent în judeţ doar la sfârşit de săptămână. Pe de altă parte, cele două funcţii de prim-vicepreşedinte sunt râvnite de trei candidaţi – Ion Dumitrel, Clement Negruţ şi Gheorghe Rotar. Din moment ce este sigur că preşedintele Consiliului Judeţean Alba Ion Dumitrel va ocupa în continuare o funcţie de prim-vicepreşedinte, bătălia se va da între Negruţ şi Rotar, ambii apropiaţi ai lui Dumitrel şi care mizează pe sprijinul său. Nu este exclus ca şi alte surprize să fi apărut în ultima zi a înscrierilor de vreme ce democrat-liberalii evită să facă publice listele, probabil pentru a nu da impresia că lupta pentru funcţii în partid este prea mare. PDL se reuneşte sâmbătă, 5 februarie, în conferinţa judeţeană de alegeri la care sunt aşteptaţi să participe circa 600 de delegaţi din tot judeţul. De la centru sunt aşteptaţi să vină Vasile Blaga, Ioan Oltean, Anca Boagiu, precum şi Dorin Florea, primarul din Târgu-Mureş.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

 Festival de Romania 2024

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO VIDEO | Antonios Manuela și Stan Ovidiu, Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO VIDEO | Antonios Manuela și Stan Ovidiu, Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Balul Bobocilor UAB, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și divertisment adresate comunității studențești din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a avut loc vineri, 29 noiembrie 2024, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea