Comunicat de presă, Bogdan Lazăr: „Nu voi merge cu “colinda electorală”! Cred că schimbarea stă în fiecare dintre noi!”
Deja sunt câteva săptămâni bune de când cârduri de politicieni ne bat pe la uși sau pe la porți. Încă de când am simțit că tinerii vor cu adevărat o schimbare, am luat decizia de a face un altfel de politică. Sunt sătul ca din 4 în 4 ani să îi văd cum cerșesc voturi promițând orice. De la drumuri, ștrand, stațiuni turistice și terminând inclusiv cu locuri de muncă la “fiica” sau la “fiul” că doar sunt capabili… Am auzit cam tot ce se putea din promisiunile pe care le fac toți cei care umblă în haită în toată această perioadă!
Dar cred că despre Alba Iulia și despre ce ne dorim TREBUIE să vorbim aplicat, concret, cu planuri și fără promisiuni. PROMITEAM CĂ NU VOI PROMITE!! Și mă țin de cuvânt, ca de fiecare dată. În concepția echipei mele de tineri profesioniști, cu care ne dorim să schimbăm cu adevărat ceva, Alba Iulia trebuie să se apropie tot mai mult de un oraş al dezvoltării şi prosperității. Motorul dezvoltării este CREŞTEREA ECONOMICĂ. Iar aceasta se face prin: atragerea de investitori şi crearea de noi locuri de muncă!
Toți o promit. Prea puțini au și viziunea antreprenorială prin care o putem realiza. Ar trebui să ne educăm și să înțelegem că într-o societate europeană funcțională NU PRIMĂRIA creează locurile de muncă. Cel puțin nu în mod direct (asta exceptându-i evident pe cei peste 800 de angajați băgați de Voicu&HAVA în cei aproape 30 de ani de când stau la butoane).
Singurele pârghii ale unei administrații locale stau în măsurile de fiscalitate pe care le propunem oricăror investitori: – măsuri de fiscalitate specială pentru investitorii care se vor reloca din Alba Iulia sau vor veni ca noi investitori in mult trâmbițatul PARC INDUSTRIAL ALBA IULIA:
• stabilirea unei cote reduse de impozitare pentru clădirile agenților economici
• punerea la dispoziție a tuturor utilităților necesare dezvoltării afacerii
• conlucrarea dintre UAT și orice prestator de servicii
• susțin ideea reducerii MASIVE a impozitului pe clădiri pentru marii investitori, care vor veni cu o investiție de peste 500.000 euro și crearea a peste 200 de locuri de muncă, cu condiția menținerii ca punct de lucru și sediu social în Alba Iulia.
Iar aici este un efort conjugat: dezvoltarea parcului industrial in zona actualei șosele de centură, urmată de o infrastructură rutieră de calitate prin asfaltarea străzilor de acces sau concesionarea lor pentru a fi modernizate in regim propriu
Pentru cei care aceste lucruri de bază pare extrem de puțin le spun doar atât: Și de ce nu s-au făcut până acum?
Pentru cei care au impresia că este prea complicat le spun doar: Este nevoie de viziunea și de oameni cu viziune. Iar aici este evident faptul că în ultimii aproape 30 de ani acești oameni au lipsit!
Iar dacă la Cluj, Sibiu sau Oradea s-a reușit aplicând exact această tactică, de ce atunci la noi nu s-a putut?!? Doar pentru că nu s-a vrut? Eu vreau să se poată și AICI! Doar așa facem ALBA Iulia-ACASĂ!
#schimbaalbaiulia.ro #noisuntemschimbarea #noisuntemalbaiulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Bogdan Dogar: Alege USR! Pentru democrație și o Românie normală
Publicitate electorală | Bogdan Dogar: Alege USR! Pentru democrație și o Românie normală Frica, oricât de mare ar fi ea, poate fi învinsă. Putem învinge frica de a rămâne blocați în același status-quo, cu aceleași partide corupte și incapabile să se schimbe. Putem învinge frica de a cădea înspre extremis. Putem învinge frica de a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Actualitateacum 15 minute
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 10 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române