Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Bestia cu chip de om! O femeie din Dej, reținută după ce copilul ei de 9 ani a ajuns la spital mâncat de viermi și muște. Acesta se află în comă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Poliția Dej a fost sesizată vineri de către reprezentanții Spitalului Municipal Dej că un copil de 9 ani, din orașul Dej, a fost transportat la spital în comă.

Bestie cu chip de om. O femeie din Dej a fost reținută după ce copilul ei 9 ani ajuns vineri în comă la spital. Micuțul era vânăt, dar și mâncat de viermi și muște.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Copilul avea pe corp multiple leziuni, conform Mediafax.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută li pedepsită de Codul penal.

Totodată, a fost sesizată și Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj”, a informat Poliția Cluj.

Ulterior, mama copilului a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit „Dejeanul”, copilul a ajuns la spital cu răni și necroze pe tot corpul, iar medicii au spus cp era pur și simplu mâncat de viermi și de muște. Se pare că era în grija mamei, însă era mai mult supravegheat de bunică, pentru că mama lipsea des de acasă.

De la spitalul din Dej, copilul a fost transferat în stare critică la Cluj-Napoca, dar medicii sunt pesimiști cu privire la șansele acestuia de supraviețuire.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea