FOTO: După 4 luni de pauză ACS Karate Forever Alba Iulia a susținut o inedită competiție de karate online
Clubul ACS Karate Forever Alba Iulia a reușit să organizeze primul turneu de karate online, punându-se punct astfel pauzei de 4 luni cauzată de pandemia de coronavirus.
Competiția de nivel internațional a avut la start 178 de sportivi din România, Olanda, Germania și Polonia, desfășurându-se în conformitate cu regulamentul Federației de Karate Nippon Budo-IMAF România, pe categorii de vârstă și grade. Reprezentanții clubului albaiulian, respectiv shihan Simion Băluță (7 Dan) și sensei Alina Băluță (3 Dan), au reușit astfel să depășească momentele critice din ultima perioadă în care activitatea sportivă a fost blocată, fără întreceri și cu antrenamente derulate numai în mediul virtual.
Din Alba au participat cluburi precum CSC Bistra (cele mai bune rezultate), ACS Karate Forever Alba Iulia, Gemina DBP Alba Iulia și Enso Dojo Alba Iulia. Clasamentul pe cluburi a fost următorul: *locul întâi – Clubul Sportiv Comunal Bistra (antrenor Viviana Pripon 6 Dan); *locul al doilea – CS Petrom & Petrofac Karate Oltenia (antrenor Simion Băluță 7 Dan); *locul al treilea – CS Mihai Dan Do Călan (antrenor Mihai Mecan 3 Dan). De asemenea au fost acordate titluri individuale pentru cel mai bun sportiv la kata, feminin și masculin, după cum urmează: Amalia Românaș – Grand Champion și Cătălin Pripon – Grand Champion (ambii CSC Bistra, clubul din Apuseni dominând întrecerea), respectiv Edina Gorbe (CS Okinawa Satu Mare) – titlul de popularitate.
“Ținând cont că singurul concurs din 2020 s-a derulat în martie, Cupa Scorpion, la Slatina, acest mod de reluare a activității a fost extrem de bine primit de toți participanții”, a transmis ing Ioan-Simion Băluță (7 Dan), primvicepreședintele FKNB-IMAF. Acesta este și președintele Comisiei de Arbitraj, organizând în acest an două stagii de pregătire în acest sens, primul în luna februarie (la Alba Iulia), iar al doilea la finele lunii.
Karateka de la Karate Forever Alba Iulia au în agendă un stagiu de pregătire la Eforie Sud, timp de o săptămână, 24-30 iulie, în vederea celui mai important concurs al acestui an: Campionatul Național susținut de Federația Română de Arte Marțiale Timișoara (una recunoscută), programat în 26 septembrie. De asemenea, Simion Băluță a fost invitat la începutul lunii octombrie la Congresul IMAF din Polonia, eveniment de marcă în cadrul căruia va susține un curs de arbitraj, lucru care vorbește de la sine despre consacrarea obținută la nivel european de către albaiulianul pasionat de karate.
[nggallery id=7965]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Avântul Reghin – CSM Unirea Alba Iulia 3-1 (0-0), în penultima rundă din play-out | „Alb-negrii”, la primul eșec din 2024!
Deja campioană a play-out-ului, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci din 2024, 1-3 (0-0), în deplasare cu Avântul Reghin, în penultimul meci al sezonului. Albaiulienii au deschis scorul, dar Avântul a întors rezultatul și a câștigat, toate golurile fiind marcate în ultima jumătate de oră, de jucători intrați în actul secund. În „orașul […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Curier Județeanacum 5 zile
Restaurant din Alba Iulia, angajează ospătari: Condiții de aplicare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii