Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Un absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, desemnat cel mai politicos și manierat elev. A fost premiat unicul reprezentat al promoției care a instituit tradiția, în vârstă de 93 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a fost desemnat cel mai politicos și manierat elev și a fost premiat unicul reprezentat al promoției care a instituit tradiția, în vârstă de 93 de ani.

Absolventul Vasile Cinar a fost desemnat de colegii de promoție drept cel mai politicos și manierat elev, acesta primind premiul de onoare instituit de promoția a XIX-a a fostului Liceu Militar Mihai Viteazul (1937 Târgu Mureș – 1945 Timișoara).

Premiul a devenit tradiție în colegiul militar și a fost oferit de către unicul reprezentat al promoției, rămas în viață la 93 de ani, avocat Corneliu Buchholzer.

Pe diplomă stă scris mesajul: „Dragă absolvent (ă), Acest premiu (modest), îți este acordat ca răsplată dar și ca stimulent, pentru faptul că ai fost votat (ă), de către colegi, ca fiind cel mai politicos și mai manierat din promoție, acum când asemenea persoane sunt o „rara avis”, cum a considerat eseistul Andrei Pleșu. Premierea a fost inițiată de promoția XIX a fostului Liceu Militar Mihai Viteazul (1937 Târg Mureș – 1945 Timișoara) și încearcă să devină tradiție”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE | INCENDIU la o locuință din Mirăslău: O persoană cu arsuri, asistată medical

Lucian Daramus

Publicat

în

INCENDIU la o locuință din Mirăslău: O persoană cu arsuri, asistată medical Secția de pompieri Aiud a intervenit, vineri, 28 februarie 2025, în jurul orei 19.30, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Mirăslău, pe strada Zaiului. Citește și: UPDATE FOTO: Autoturism în flăcări pe o stradă din Sebeș: Au intervenit pompierii Din informațiile preliminare, incendiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea