Rămâi conectat

Actualitate

Fiscul ia la purecat averile mari

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) aşteaptă ziua de 25 mai când se încheie data de depunere a declaraţiei 200 în care sunt înscrise cele mai multe din veniturile anului precedent, pentru a lua la bani mărunţi averile mari, a reiterat într-o emisiune TV preşedintele instituţiei Sorin Blejnar. Potrivit acestuia, dacă se constată diferenţe între ceea ce s-a declarat şi ceea ce Fiscul constată (în urma unor verificări „directe” şi „indirecte”), diferenţa se impozitează. Verificarea indirectă priveşte îndeosebi cheltuirea banilor, fluxurile de trezorerie şi de patrimoniu. Dacă cineva cheltuieşte foarte mulţi bani, dar declară la Fisc venituri mici, înseamnă că şi-ar fi obţinut diferenţa din venituri nedeclarate. Diferenţa dintre ceea ce se declară şi ceea ce ar constata Fiscul că, de fapt, există, se impozitează cu 16 la sută.
După cum se ştie, anul trecut Guvernul a aprobat înfiinţarea în cadrul ANAF a unui departament special însărcinat să verifice persoanele cu mari averi. Potrivit aceleiaşi decizii, persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16 la sută aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Blejnar spune că acţiunea vizează 200-300 de persoane bogate care reprezintă, susţine el, „trezoreria noastră” pentru că au de dat mulţi bani Fiscului, dar şi-au ascuns până acum veniturile şi sursa lor. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare pe rețelele de socializare care este opinia sa în ceea ce privește principalele îngrijorări ale românilor. „Vreau o țară ca afară! Să nu mă tragă nimeni pe sfoară! […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopții la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea